"Gaiţele" lui Kiriţescu vin la Turda

Autor: bianca.padurean din 27 aprilie 2013, Vizualizari: 1 578

Atelierul de teatru “Ion Raţiu” vă invită luni, 29 aprilie, ora 19.00 la Teatrul Municipal Turda la premiera spectacolului “Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, în regia lui Cornel Miron. Biletele se găsesc la sediul Fundaţiei Raţiu pentru Democraţie, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr.1 şi, cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului, la intrarea în teatru.
“Gaiţele” este considerat unul dintre cele mai valoroase spectacole ale dramaturgiei contemporane româneşti, Alexandru Kiriţescu descriind-o drept o satiră socială “în care m-am străduit, cu adevăr şi mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune”.

Din distribuţie fac parte Rodica Stoianovici, Anca Băl, Maria Raţiu, Nicoleta Meşter, Mircea Podar, Oana Miron, Carmen Indreica, Ştefana Dragoş, Cătălin Man, Iulia Sima şi Daniel Oltean. Spectacolul este prezentat cu ocazia Zilei Europene a Solidarităţii între Generaţii, din distribuţia piesei fac parte şi beneficiari ai Centrului de zi şi Centrului de îngrijiri la domiciliu pentru vârstnici Turda.

Preţul biletelor este de 12 lei în stalul I (rândurile 1-11), 10 lei în stalul II (rândurile 12-19) şi 5 lei la balcon (rândurile 20-23). De asemenea, înainte de spectacol vor fi disponibile pentru achiziţie agendele nedatate ATIR care prezintă vizual evoluţia Atelierului de Teatru şi imagini din cele mai cunoscute şi apreciate spectacole ale Atelierului. Fondurile obţinute din vânzarea acestora susţin în mod direct echipa ATIR acoperind costuri de costume, recuzită sau participări la concursuri de teatru naţionale şi internaţionale.dle templates freefilm online


Categoria: Cultura

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama