Pătruns cu ușurință în limbă, arhicunoscutul O.K. este omniprezent. Poate fi auzit în orice conversație, înlocuind tot mai des adverbul românesc bine. Toată lumea îl folosește, astfel că el apare pe parcursul dialogurilor aproape ca un lait-motiv, menit să acoperă bâlbâielile și enervantele ă-uri care suplinesc lipsa de dicție a interlocutorilor. Îl folosesc puștii de grădiniță pentru a-și confirma prezența la joacă după somnul de după amiază, îl folosesc adulții pentru a-și da acordul în legătură cu o anumită problemă, îl folosesc și bătrînii la jocurile de table sau cărți, prin parcuri. Ce mai? O.K. este în top. Prea puțini știu însă care este proveniența acestei expresii. Primii emigranți din Lumea nouă au întîlnit-o la câteva triburi de amerindieni, care foloseau, pentru afirmativ, cuvântul okeh. Alte surse afirmă că, din punct de vedere etimologic, OK provine de la englezescul oll corect, scris cu k.
