Produsele expuse spre vânzare de către meșterii pe standurile din cadrul târgului, reliefează conform tradiției străvechi, particularitățile fiecărui meșteșug în parte. Ceramistului Bucur Sorin Dan va demonstra la fața locului câte ceva din meșteșugul străvechi al olăritului prin prelucrarea lutului la roata olarului.
În grupul de promovare al meșteșugului ceramicii se află alături de Asociația Meșterilor Populari Clujeni și alți actori importanți din domeniu, respectiv Universitatea de Artă și Design, prin secția Ceramică, Oficiul Teritorial pentru IMM-uri Cluj, Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, Asociația Patronilor și Meseriașilor Cluj, precum și mici întreprinzători ceramiști care continuă tradiția porțelanului clujean, cunoscut odinioară sub marca fabricii Iris. La târg vor fi prezenți atât meșteri populari de etnie română, cât și maghiară, cu obiecte tradiționale autentice. Având în vedere că în anul 2010, orașul Pecs din Ungaria - oraș înfrățit cu Cluj-Napoca, va fi Capitală Culturală Europeană, acest târg al meșterilor populari va fi prezent în Ungarie în cadrul manifestărilor și schimburilor culturale bilaterale ale parteneriatului dintre cele două municipii înfrățite.















