
Premierul desemnat, Emil Boc, a prezentat lista miniștrilor din noul său cabinet. În timp ce Emil Boc, care este și președinte al PD-L, va păstra funcția de șef al Guvernului, liderul UDMR, Marko Bela, a devenit vicepremier.
Prim-vicepreședintele PD-L, Adriean Videanu, și-a păstrat postul de ministru al Economiei. Secretarul general al acestei formațiuni, Vasile Blaga, a devenit ministru al Administrației și Internelor, post pe care l-a deținut și în Guvernul Tăriceanu I. Radu Berceanu a păstrat portofoliul de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. În fruntea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a fost numit fostul consilier prezidențial Daniel Funeriu. Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a preluat și vechiul portofoliu al lui Vasile Blaga și a devenit ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului. Fostul președinte al Casei Naționale de Pensii, Mihai Șeitan, a devenit ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Ultimul ministru al PD-L, Gabriel Sandu, și-a păstrat portofoliul de ministru al Comunicațiilor. Din partea UDMR, în afară de Marko Bela, în Guvern au mai intrat trei miniștri. Este vorba de președintele executiv al formațiunii, Hunor Kelemen, care a devenit ministrul al Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, în timp ce vicepreședintele executiv al UDMR, deputatul de Mureș, Laszlo Borbely, a devenit ministru al Mediului. Laszlo Borbely a mai fost ministru al Dezvoltării Regionale și ministru delegat pentru Lucrări Publice. Colegul lor, senatorul de Bihor, Attila Cseke, a devenit ministrul Sănătății.
Din noul cabinet fac parte și patru tehnocrați. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, provenit din PNL, și-a păstrat funcția. Un alt fost liberal, Sebastian Vlădescu, a revenit la conducerea Ministerului Finanțelor Publice. În fruntea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a fost numit Mihail Dumitru, iar în fruntea Ministerului Afacerilor Externe a fost numit fostul ambasador al României la Vatican, Teodor Baconschi. De asemenea, șeful grupului parlamentarilor independenți, Gabriel Oprea, provenit din PSD, a revenit pentru un al treilea mandat la Ministerul Administrației și Internelor.