Unul dintre eroii luptei anticomuniste, prelatul papal Ioan Vasile Botiza, a fost înmormântat azi în Cimitirul Central. Părintele Botiza a fost unul dintre cei care au asigurat supravieţuirea în clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice.
Read MoreZi: 8 aprilie 2010
Hitler râvnea Giulgiul din Torino
Adolf Hitler dorea să fure Giulgiul din Torino în al Doilea Război Mondial, susţine un călugăr italian. Totuşi, Vaticanul a ajutat la ascunderea relicvei pe care este imprimată imaginea lui Hristos la o mănăstire izolată pentru a nu ajunge în mâinile Fuhrerului.
Read MoreBenzină mai scumpă cu 4 bani pe litru la Rompetrol
Rompetrol Downstream a majorat joi preţurile benzinei şi motorinei cu patru bani pe litru, scrie divizia de distribuţie a carburanţilor din grupul Rompetrol.
Read MorePreţul petrolului a scăzut sub 85 dolari pe baril
Preţul petrolului a scăzut, joi, cu mai mult de un dolar, sub 85 dolari pe baril, în urma aprecierii dolarului şi a creşterii stocurilor de ţiţei în Statele Unite la cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni, transmite Reuters
Read MoreEurofighter nu va mai participa la o expoziţie, după decizia CSAT privind achiziţionarea avioanelor F16
Eurofighter nu va mai participa la expoziţia „Black Sea Defence and AeroSpace”. Anunţul a fost făcut de şeful Direcţiei de Comunicare şi PR al concernului, Marco Valerio Bonneli.
Read MoreObama şi Medvedev au semnat noul tratat pentru reducerea armelor nucleare
În baza tratatului, arsenalele nucleare – american şi rus – vor fi cele mai mici de la începutul anilor ’60.
Read MoreUn avion solar a trecut de primul test de zbor
Producătorii speră ca varianta comercială să intre pe piaţă peste doi ani.
Read MoreCercetătorii lucrează la o nouă pastilă de slăbit, fără efecte secundare
O echipă internaţională de cercetători, condusă de Uberto Pagotto de la Universitatea Bologna, a descoperit secretul realizării unui medicament anti-obezitate ale cărui principii active să nu poată trece bariera hemato-encefalică, adică să nu acţioneze asupra creierului, ci doar a muşchilor, ţesutului adipos, pancreasului şi ficatului.
Read MoreProtocolul medicilor de familie: norme metodologice modificate, contract cadru neschimbat
După zile de negocieri, discuţiile dintre medicii de familie, Ministerul Sănătăţii şi reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate au dat roade. În urma protocolului semnat de aceştia, au fost modificate normele metodologice de aplicare a contractului cadru, însă acesta a rămas neschimbat.
Read MoreRectorii şi decanii susţin eliminarea nepotismelor din universităţi, însă cu amendamente
Noua Lege a Educaţiei care urmează să ajungă luni în Guvern, vrea să desfiinţeze „clanurile” din universităţi şi interzice „ocuparea oricărui post de conducere de către afini şi rudele până la gradul II, inclusiv”. Dacă legea va fi aprobată, în aceeaşi universitate nu vor mai exista părinţi şi copii, bunici şi nepoţi, fraţi, cumnaţi în funcţii de conducere.
Read More