Producătorii agroalimentari din Cluj au fost impresionați până la lacrimi de artiștii Operei Naționale Române care au susținut astăzi un recital printre legumele, fructele și produsele tradiționale vândute în hala agroalimentară din Piața Mihai Viteazu. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Transilvania Fest și are ca scop promovarea bogăției culturale și gastronomice a Transilvaniei.
Read MoreZi: 16 iulie 2010
Datele autorităţilor relevă că pagubele inundaţiilor au depăşit 400 milioane euro
Datele centralizate până în prezent de către autorităţi relevă că totalul pagubelor produse de inundaţiile înregistrate în acest an depăşesc 400 milioane euro, putând ajunge la aproximativ 450 milioane euro, susţin surse ministeriale.
Read MoreAlegeri cât mai rapid posibil
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că partidul îşi doreşte organizarea cât mai rapid a unor alegeri pe care să le câştige cu un scor care ulterior să îi permită să guverneze singur.
Read MoreContradicţiile învăţământului românesc.
Noi românii suntem un popor care suferim de complexul unei mari naţiuni. Adiacent acestei probleme intervine şi educaţia pe care tinerii patriei o primesc de la mai experimentaţii lor părinţi, care, în marea lor majoritate, consideră ca au absolvit cea mai înaltă formă de învăţământ superior din ţară, mai exact “Şcoala Vieţii”. Cetăţenii trecuţi de a patra decadă a vieţii, părinţii de astăzi, au primit o educaţie comunist – naţionalistă, astfel ei apreciază că singurul mod de a scoate capul într-o societate închisă ca a noastră, este “facultatea”. În acest mod s-au format zecile de mii de clienţi ai universităţilor particulare răsărite peste noapte.
Read MoreGuvernul nu are în vedere acum să iniţieze discuţii cu FMI pentru un nou împrumut
Guvernul nu are în vedere la acest moment să iniţieze discuţii cu Fondul Monetar Internaţional privind contractarea unui eventual nou împrumut, a declarat vineri premierul Emil Boc.
Read MoreRomânia şi Germania ar putea colabora pentru dezvoltarea unui avion
Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale (INCAS) din Bucureşti şi instituţia similară din Germania vor să încheie un parteneriat în vederea dezvoltării unui avion pentru zboruri regionale, proiect în care vor să atragă şi alte state europene.
Read MoreViaţa dispare de pe Pământ la fiecare 27 de milioane de ani
Viaţa dispare de pe Pământ la fiecare 27 de milioane de ani. Aceasta este concluzia studiului realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Kansas şi de la Institutul Smithsonian din Washington. Potrivit oamenilor de ştiinţă citaţi de Daily Mail, mai sunt încă 16 milioane de ani până la următoarea apocalipsă.
Read MoreBoc anunţă renunţarea la impozitul minim
Premierul Emil Boc a anunţat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii IMM-urilor, că Guvernul României intenţionează să renunţe la impozitul minim, de la toamnă. De asemenea, el a declarat că menţinerea unei cote minime de 16 la sută rămâne una dintre priorităţile Guvernului.
Read MoreProiecte de spații urbane expuse la Cluj-Napoca
Astăzi a avut loc, în Piața Unirii, deschiderea expoziției de proiecții ale celor opt lucrări finaliste, dintr-un total de 219, ale concursului de arhitectură pentru spațiul public ”Arhetipuri”. Proiecțiile vor putea fi vizitate în perioada 16-18 iulie, pe tot parcursul zilei.
Read MoreLa 22 iulie ONU va decide asupra legitimităţíi proclamării independenţei Kosovo
În data de 22 iulie 2010 Curtea internaţională ONU de la Haga va emite concluziile în privinţa petiţiei înaintate de Serbia cu privire la proclamarea independenţei Kosovo, relatează mass-media rusă.
Read More