Festivalul Internațional de Film Transilvania - TIFF, care se desfășoară între 1 - 10 iunie 2012, la Cluj-Napoca, și între 13-17 iunie, la Sibiu, îi provoacă pe toși cei care sunt pasionați de film la o nouă sesiune de creativitate. Competiția Locală, dedicată, atât amatorilor, cât și profesioniștilor din mediul cinematografic clujean, continuă cu o nouă ediție și în acest an.
Inițiată cu succes în cadrul celei de-a noua ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, Competiția Locală are ca scop promovarea și susținerea creațiilor artiștilor care vin din zona artelor vizuale și care, până acum, nu au avut șansa de a fi vizionate în cadrul festivalului. Orașul Cluj-Napoca este un centru important de cultură și un mediu artistic viu, lucru demonstrat, printre altele, și de numărul tot mai mare de filme care provin din această zonă, înscrise în preselecția TIFF, de la o ediție la alta.
Competiția este adresată cineaștilor amatori sau profesioniști care locuiesc, lucrează sau studiază în prezent în orice localitate din județul Cluj. Toți cei interesați pot trimite până pe data de 15 mai (ultima zi de recepționare a filmelor), filme pe orice temă, cu lungimea maximă de 30 de minute, într-unul din formatele: MPEG2, AVI sau MOV. Producțiile trebuie să fie realizate în perioada 13 iunie 2011 15 mai 2012 și să fie subtitrate sau dublate în limba română. Filmele, împreună cu formularul de înscriere completat (disponibil pe www.tiff.ro), trebuie trimise la Cinema VICTORIA, B-dul Eroilor, nr. 51. Organizatorii vor anunța selecția filmelor care intră în Competiția Locală TIFF 2012 până la data de 31 mai 2012. O parte din aceste filme va fi prezentată în cadrul TIFF-ului, în cadrul unui eveniment special.
Cea mai bună creație va fi desemnată de un Juriu alcătuit din trei personalități din mediul cinematografic românesc și va fi recompensată în cadrul unei Ceremonii de Premiere.. Anul trecut, Premiul pentru cel mai bun film a fost acordat ex aequo producțiilor \"Jucăria\" (r. Laura Punkosti, 12\' 21\'\') și \"Casa Blanca 1 PM\" (r. Octavian Fedorovici, 1\' 45\'\'). Fabrica de Pensule va acorda o Mențiune Specială filmului care abordează subiecte sau problematici relevante pentru societatea contemporană și contextul social actual.
Dacia urmează să lanseze, în a doua jumătate a acestui an, două noi modele, respectiv Dokker, un vehicul cu cinci uși \"polivalent\", și furgoneta Dokker VAN.
BMW Seria 3 Touring revine. După ce a anunțat prin fotografii lansarea celui mai nou model touring al mult îndrăgitei Serie 3, constructorul bavarez a făcut publice specificațiile tehnice ale noului tourer.
Presedintele Organizatiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX ca, "in momentul de fata, PNL e contopit in PSD" si ca oferta politica pentru dreapta ramane intr-un ...
Directia de Sanatate Publica Hunedoara, Colegiul Medicilor si conducerea Spitalului Petrosani fac anchete in cazul medicului chirurg acuzat de parintii unui copil de patru ani ca l-a operat la mana ...
O persoana a fost ranita intr-un incendiu izbucnit intr-un depozit de munitie din Teritoriul Primorsk, a anuntat vineri Ministerul rus pentru Situatii de urgenta, citat de RIA Novosti in pagina ...
Liderii UE ar trebui sa poata declara in faliment un stat suveran, preluand controlul asupra finantelor publice din tara respectiva, considera fostul presedinte al BCE Jean-Claude Trichet, care ...
Facebook a încheiat cea mai mare ofertă publică inițială derulată vreodată în industria înaltei tehnologii și Internetului. Rețeaua de socializare a atras astfel 16 miliarde de ...
Moody's a retrogradat ratingurile a 16 bănci spaniole, inclusiv Santander și BBVA, acuzând recesiunea economică, pierderile tot mai mari din credite neperformante și capacitatea redusă a ...
Teatrul Independent “Sala Mică” din Cluj, în parteneriat cu firma Antares România, vă invită la o nouă reprezentație cu spectacolul “Scaunele” de Eugéne ...
Are șase ani și fără să folosească multe cuvinte, Lorand Paul crede că cea mai bune idee pentru salvarea planetei este să folosim bicicletele și să reducem astfel poluarea în marile aglomerații ...
România poate fi copleșită de ceea ce se întâmplă pe piețele financiare. Grecia este într-un faliment organizat al economiei, care este ținută pe perfuzii. Dacă statul elen ...
Partidul ungar de extremă-dreapta Jobbik a propus miercuri ca romii care sunt considerați o amenințare la adresa siguranței publice să fie obligați să își părăsească locuințele și să se mute în tabere controlate strict, unii dintre ei pe viață.
Șase companii moldovenești de transport au primit interdicția de a mai intra pe teritoriul Federației Ruse, motvul constituindu-l autorizațile false. Asociațiile transportatorilor de la Chișinău sunt îngrijorate de faptul că notificarea respectivă s-ar extrapola asupra celorlalte companii moldovenești, încât acestea își vor pierde dreptul de a mai circula în Rusia.
Castelul Peleș ocupă locul al șaselea într-un top al celor mai spectaculoase 15 construcții de acest fel din lume, primul loc fiind ocupat de castelul Hohenzollern din Germania.
BBC l-a chemat, săptămâna trecută, în instanță pe Stig, șoferul misterios al emisiunii Top Gear, pentru a-l împiedica să-și publice autobiografia. O mișcare proastă, pentru că acum identitatea acestuia a fost dezvăluită, după ce instanța (High Court of London) a respins solicitarea BBC, relatează www.worldcarfans.com.
Noul ministru al Muncii, Ioan Botiș, a părăsit PSD, în 2008, supărat că nu a fost desemnat de partid să candideze pentru postul de primar al Bistriței. În același an, la 30 noiembrie, proaspăt membru PDL, Ioan Nelu Botiș a obținut mandatul de deputat, după ce a promis alegătorilor "creșterea calității vieții, astfel încât în 2012 să atingem standardul de viață al cetățenilor UE15".
Remanierea guvernamentală s-a făcut doar pentru că PDL nu dorește să plece de la guvernare, adăugând că "s-au înlocuit niște hoți cu alți hoți", a declarat, vineri, într-o conferință de presă, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, citat de Mediafax.
Românii împrumutați la bănci se întorc împotriva acestora. Oamenii cer aplicarea legii care le reduce dobânzile, băncile se eschivează și trag de timp. Avocații spun că într-un proces, datornicii au toate șansele să câștige și să plătească rate mult mai mici.
Un proiect de modificare a Codului Fiscal prevede creșterea contribuțiilor sociale pentru activități independente, de la 10,5% la aproape 35%. Potrivit jurnaliștilor de la Săptămâna Financiară, proiectul ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2011.
Presa internațională relatează despre remanierea din România, subliniind că aplicarea măsurilor dure de austeritate cerute de FMI au determinat o scădere drastică a popularității guvernului, care dispune de o majoritate fragilă în Parlament, unde se va confrunta cu moțiunile de cenzură ale opoziței, informează NewsIn.
PSD cere instituțiilor statului să se sesizeze cu privire la afirmațiile democrat liberalului Ioan Oltean, care ar fi spus în ședința grupurilor parlamentare ale PDL că, dacă rămânea Dan Nica la MAI, nu s-ar fi câștigat
Noul ministru al Muncii, Ioan Botiș, a declarat, vineri, înainte de preluarea mandatului de la Mihai Șeitan, că este conștient că va trebui să ia măsuri nepopulare, dar că speră ca într-un an de zile situația să revină la normal și să "culegem beneficiile măsurilor de austeritate".
"Vointa poporului constituie baza puterii de stat. Aceasta vointa se exprima prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Statul garanteaza exprimarea vointei libere a cetatenilor prin apararea principiilor democratice si a normelor dreptului electoral." (Codul Electoral)
As beautiful as the UEFA Champions League is one thing suddenly hit me when viewing the group stage draw in Monaco last Thursday and that was the realisation of just how contradictive the title and format of the competition really is.
Imaginația hoților nu cunoaște limite nici măcar o limită de 1500 de metri altitudine. Așa că dacă plănuiați o excursie în Retezat ori Parâng, pregătiți-vă să vă rătăciți. Nu mai există nici urmă de indicator pentru că toate au fost furate. Asta după ce salvamontiști și zeci de voluntari au muncit din greu să le monteze. Acum, trebuie să o ia de la capăt.
Majorarea TVA a avut un efect devastator asupra consumului. Românii au cumpărat mult mai puțin în luna iulie, când volumul comerțului cu amănuntul a căzut în țara noastră cu 10,5%, în timp ce la nivel comunitar, acesta a crescut cu 0,1%.
Traian Băsescu a ținut un discurs la finalul depunerii jurămintelor. El a început prin a le mulțumi foștilor miniștri pentru eforturile depuse. Președintele a menționat că numai prin austeritate, România va putea ieși din criză și i-a îndemnat pe noii miniștri să le explice românilor că este nevoie de "solidaritate".
Cei șase noi miniștri au depus jurământul, după ce decretele de numire în funcție au fost publicate în Monitorul Oficial. Înainte de a merge la Cotroceni, noii miniștri au avut întâlnire informală cu Emil Boc la Palatul Victoria.
Boc 4 devine Boc 5. Poate cei mai contestați miniștri, Sebastian Vlădescu și Mihai Șeitan, au fost dați afară. Mai plecă din cabinet Radu Berceanu, Adriean Videanu, Gabriel Sandu și Mihail Dumitru. Nume vechi, dar mai ales nume noi, despre care nu a auzit nimeni, vor veni la Palatul Victoria.
Închiderea spre sine afișată de țările membre de la ultima extindere amenință însăși existența Uniunii. În lipsa de lideri ambițioși și de anvergură, ar putea, pur si simplu să dispară, afirmă Charles Kupchan, profesor și fost consilier al lui Bill Clinton, într-un articol publicat în Washington Post.
De la 1 ianuarie 2011 românii își vor putea declara toate impozitele și contribuțiile pe baza unei declarații unice. Iar banii datorați statului vor putea fi virați într-un singur cont. Este un proiect aflat în lucru la Ministerul Finanțelor, care ar urma să intre în vigoare de anul viitor. Asta dacă, până la iarnă, Guvernul nu...remaniază și proiectul.
Colegiul Director a aprobat lista noilor miniștri din guvern: Ion Ariton la Economie, Gheorghe Ialomițianu, la Finanțe, Anca Boagiu, la Transporturi, Nelu Ioan Botiș, la Ministerul Muncii, Valerian Vreme, la Comunicații, Valeriu Tabără, la Agricultură.