Uniunea Europeană are un sistem complex de luare a deciziei care este greu de înţeles şi există lipsa de interes pentru această construcţie din partea sistemele educaţionale naţionale. Factorii de decizie naţionali au tendinţa să acuze UE când este nevoie să fie introduse măsuri nepopulare şi să îşi adjudece meritele pentru deciziile populare.
UE reprezintă “adăugarea” unui judecător în luarea deciziilor în faţa statelor membre. Numeroase studii au subliniat rolul oficialilor nealeşi în procesul de luare a deciziilor. O problemă frecvent discutată este sistemul complex al “comitologiei“, prezentat adesea ca fiind un caz extrem de reversiune al circuitului puterii. Uniunea a fost caracterizată ca o entitate pe mai multe nivele şi policentrică - o guvernare policentrică. Diversitatea culturală se adaugă la acestea. Este cât se poate de clar că UE nu a produs o identitate colectivă până în prezent.
Uniunea Europeană se joacă de-a puterea, iar comunicarea sa, putin confuză, oscilează între “cucerirea puterii” şi “exercitarea puterii”. Alegerile pentru Parlamentul European sunt văzute ca fiind o opţiune secundară în rândul alegătorilor. Politicile trebuie
individualizate şi neapărat personificate pentru a avea succes, toate celelalte lucruri fiind împărţiale.
Brandul “Parlamentul European” este mai puternic decât IBM sau HP, dar totuşi e dificil în a convinge “consumatorii”. Unii spuneau că se pune accentul prea mult pe “mecanism” şi prea puţin pe “produsul finit”. Un “consumator” este interesat de maşina pe care o cumpără, nu de procesul tehnologic al producerii autovehicolului.
Votul direct de care vorbea recent şi Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, ar fi cea mai importantă măsură prin care să se amelioreze deficitul de legitimitate şi să se rezolve o problemă de democraţie europeană. Vizibilitatea şi notorietatea liderilor comunitari ar creşte semnificativ, impusă de crearea unui nou mecanism de selecţie a acestora, mult mai benefic şi pentru cetăţenii europeni.
E nevoie de “ruptura” strategică în jurul anului 2011, iar semnalul trebuie să vină din partea partidelor politice europene, nu din partea instituţiilor europene.