Cum s-a schimbat relaţia Băsescu – popor într-un an: Discursurile de la Ziua Unirii din 2010 şi 2011

Dacă în urmă cu un an, manifestările organizate cu ocazia Unirii Pricipatelor erau însoţite de urale sau, cel puţin, de linişte, lucrurile s-au schimbat radical anul acesta. Preşedintele Băsescu a fost nevoit să-şi susţină discursul în huiduielile şi fluierăturile oamenilor nemulţumiţi de condiţiile economice actuale. Şi asta în condiţiile în care discursurile din cei doi ani ale preşedintelui au fost oarecum asemănătoare, îndemnând la unitate şi sacrificii.

Read More

Liderii PNL şi PSD, de acord să formeze o alianţă. Decizia finală, pe 5 februarie

Preşedinţii PNL şi PSD, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au anunţat, luni, într-o conferinţă de presă comună susţinută la Muzeul Unirii din Iaşi, că sunt dispuşi să formeze o alianţă politică înregistrată din punct de vedere juridic. Acest lucru urmează să fie decis prin vot de către cele două partide în data de 5 februarie. Liderul liberal a precizat că decizia anunţată luni este împărtăşită şi de Partidul Conservator.

Read More

Băsescu şi-a ţinut discursul la Iaşi printre huiduieli şi fluierături

Preşedintele Traian Băsescu a avut dificultăţi în susţinerea discursului prilejuit de Ziua Unirii Principatelor. În momentul în care a început să se adreseze mulţimii, oamenii au început să-l huiduie, să fluiere şi să strige diverse mesaje, printre care „Jos Băsescu!”, „Demisia!” sau „Hoţii!”. Şeful statului şi-a continuat, însă, discursul, vorbindu-le celor prezenţi despre unitate, sacrificii şi responsabilitate.

Read More

Băsescu acuză

Şeful statului a acuzat trusturile de presă ale lui Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu că au contribuit la ţinerea naţiunii dezbinate pe timp de criză, inclusiv pe tema recalculării pensiilor militare, şi că acestora li s-au adăugat unii militari care nu au stagiul complet şi „care au dat cinstea pe ruşine”.

Read More