Singura preocupare a premierului Emil Boc este în acest moment pregătirea pentru alegerile din 2012. Criza, sărăcia, șomajul, scumpirile... toate pică în fața obiectivului major al PDL- câștigarea alegerilor de anul viitor. Într-o înregistrare obținută în exclusivitate de Antena 3 de la întâlnirea premierului cu parlamentarii PDL, Emil Boc le spune acestora că pe primul loc este interesul partidului.
Cum putem maximiza șansele partidului până în 2012- trebuie avută în partid și finalizată cu o decizie- oricare ar fi ea! Că va fi soluția pe ce avem acum să apăsăm pe accelerație, că va fi soluția unui premier politic, că va fi soluția unui premier independent-aceste lucruri trebuie să rezulte dintr-o analiză a noastră, pe care o decidem și implementăm.
Avem un respiro în acest moment, din cauza unor cifre pe care domnul președinte le-a menționat. Nu 6,85 deficit bugetar, ci 6,5.
Dar rămâne problema politică care, în ultimă instanță, dă procentul ăla din sondaj și ne dă șansa de a câștiga alegerile din 2012. N-avem altă prioritate niciunul dintre noi decât să-i dăm premierul.
Algerile locale câștigate, ca principală îndatorire în 2012 în toamnă, și câștigarea alegerilor generale cât suntem noi la guvernare. Pentru că președintele va trebui să aibă, în decembrie 2012, 50 plus un vot din partea actualei coaliții. Adică PDL, UDMR, UNPR și grupul minorităților naționale. Acesta este obiectivul la care mă gândesc în fiecare zi!
Cât timp am nevoie, prezența altuia este foarte bine. Ce se întâmplă în perioada următoare politic...Cine cui preia ștafeta pentru acest obiectiv este o decizia noastră pe care trebuie să o luăm rațional și pentru interesul partidului în primul rând!
Sursa: Antena3.ro















