Evenimentul de la Miercurea Ciuc oferit de Csibi Barna – “eveniment” în care un manechin întruchipându-l pe Avram Iancu, a fost judecat şi condamnat la moarte prin spânzurare de către un tribunal, el fiind acuzat de crimă împotriva umanităţii şi genocid – coroborat cu bancul zilei spus de ministrul László Borbély pe Antena 3, în cadrul emisiunii “La ordinea zilei”, mi-au produs o nemărginită silă. Potrivit bancului, la întrebarea “De ce se fac alegeri în România?” răspunsul este “Pentru ca UDMR-ul să aibă de unde alege între partridele româneşti”.
Read MoreZi: 15 martie 2011
Grevă la CFR: Trenurile nu vor circula miercuri timp de două ore
Sindicaliştii de la Mişcarea Comercială declanşează miercuri o grevă de două ore. Trenurile nu vor circula între orele 07.00 şi 9.00. Aceasta este decizia luată de sindicalişti la capătul a mai mult de 9 ore de negocieri cu administraţia CFR. În aceeaşi zi, va fi organizat un miting de amploare în Bucureşti.
Read MorePăpuşă ce îl reprezintă pe Avram Iancu, „spânzurată” la Mircurea Ciuc
Locuitorii din Miercurea Ciuc au avut parte de un „spectacol” neobişnuit. În centrul oraşului, Csibi Barna, un funcţionar în cadrul Direcţiei de Finanţe Publice Harghita, dar cunoscut mai ales ca fiind unul dintre liderii grupării extremiste Garda Secuiască, a organizat un spectacol în care o păpuşă de paie cu chipul lui Avram Iancu a fost judecată şi condamnată la moarte prin spânzurare de un tribunal, sub acuzaţiile de crimă împotriva umanităţii şi genocid.
Read MoreAdunarea Eparhială a menținut cele două candidaturi pentru Mitropolie
Adunarea Arhieparhială din Cluj a decis să mențină cele două candidaturi pentru scaunul de mitropolit ortodox al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, stabilite ieri de membrii Sinodului mitropolitan. Este vorba de IPS Andrei Andreicuț, arhiepiscopul de Alba Iulia, și de episcopul – vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, PS Irineu Pop – Bistrițeanul.
Read MoreMii de clujeni rămân, în aprilie, fără curent electric
Câteva mii de clujeni vor rămâne fără curent electric timp de două zile, la începutul lui aprilie. Întreruperea alimentării cu energie electrică va avea loc în intervalul 09.00 – 14.00. Motivul este reprezentat de lucrările de reparații pe care le vor face angajații Electrica.
Read MoreForme fără fond sau „uniforme” în multiforme
Miturile politice ne aşează faţă în faţă cu realităţile noastre afective şi ne prezintă un tablou funest în care misterul „ideocraţiei” pare să fie subminat de noua formulă, cea de lobbycraţie, care ne ispiteşte experienţa ochiului analitic. Lobbycraţia s-a impus în societatea actuală, luând locul ideocraţiei, asumându-şi, pe alocuri, valorile ideologice a diverselor curente politice.
Read More45.000 de familii au depozite de celule stem
Circa 45.000 de familii au constituit depozite de celule stem în cea mai importantă bancă de profil din Transilvania. Este vorba de banca de celule stem înființată de compania cu capital slovac Cord Blood Center în Cluj.
Read MoreMonument pentru interlop: Placă comemorativă, în locul în care a fost împuşcat Gheorghe Mararu
O placă comemorativă din marmură a fost amplasată în locul a fost împuşcat Gheorghe Mararu anul trecut. Placa reprezintă o carte deschisă şi are scris textul: “Vei fi mereu în inimile noastre”.
Read More