Se apropie Paştele şi locul cu cea mai mare încărcătură religioasă din România este zona Bucovinei. Pentru cei care vor să facă în această perioadă un tur al mănăstirilor din nordul Moldovei, punctul cheie de pornire îl constituie Gura Humorului. De aici puteţi merge să vizitaţi cele mai importante lăcaşuri de cult din Bucovina, cu o vechime de peste 500 de ani.
Read MoreZi: 20 aprilie 2011
Mercedes A-Class, la Salonul Auto de la Shanghai
Una dintre vedetele Salonului Auto din China este Mercedes A-Class, potrivit Antena3.ro.
Read MoreSalonul Auto de la Shanghai: 19 modele, prezentate în premieră mondială
Constructorii auto din întreaga lume au început, marţi, să-şi expună ultimele modele şi concept-cars la Salonul auto de la Shanghai, animaţi de dorinţa de a reuşi pe cea mai mare piaţă auto din lume, potrivit Agerpres.
Read MoreMihai Necolaiciuc, la judecătorie
Unul dintre cei mai căutaţi români din lume, fostul director al CFR, acuzat că a prejudiciat statul român cu peste 50 de milioane de euro, a fost adus în ţară după 6 ani. Mihai Necolaiciuc este la Judecătoria sectorului 1 pentru a i se confirma mandatul de arestare. De la Judecătorie Nicolaiciuc va ajunge direct în arestul Poliţiei Capitalei, unde va rămâne până când toate actele îi vor fi eliberate.
Read More„Celula de bază a Bisericii şi a societăţii va rămâne familia creştină” – Pastorala de Paşti a Episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin
FAMILIA UMANĂ ŞI FAMILIA DIVINĂ, MINUNATUL DAR AL VIEŢIIScrisoarea pastorală Preasfinţitului Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, la mărita Sărbătoare a Învierii din morţi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus HristosFlorentin, prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor şi de Dumnezeu iubitor, cuvioaselor persoane consacrate şi iubiţilor credincioşi greco-catolici împreună rugători, precum şi tuturor creştinilor de Dumnezeu cinstitori, arhierească binecuvântare dimpreună cu tradiţionalul salut la mărita sărbătoare: «HRISTOS A ÎNVIAT!».«Dacă Spiritul Celui ce a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Spiritul Său care locuieşte în voi» (cf Rom 8, 11).
Read MoreAdi Minune a demisionat din PSD „pentru siguranţa familiei”
Adrian Simionescu, cunoscut drept Adi Minune, a declarat, pentru NewsIn, că şi-a dat demisia din funcţia de consilier local al PSD, motivându-şi gestul prin faptul că vrea să asigure „siguranţa familiei”, respectiv pentru a nu-şi mai „etala averea”.
Read MoreIoan Botiş a demisionat
Premierul Emil Boc e în căutarea unui înlocuitor pentru scaunul de ministru al Muncii, după demisia din funcţie a lui Ioan Nelu Botiş. Pe lista de variante s-ar afla o serie de abonaţi la titlul de candidat: Gheorghe Barbu sau Marian Sârbu, dar şi nume noi, precum: Raluca Turcan sau Claudia Boghicevici.
Read More„Să ne gândim și la cei ce suferă, la cei ce sunt în nevoi, la cei lipsiți de mângâiere” – declaraţie de presă a mitropolitului ortodox al Clujului, IPS Andrei Andreicuţ
Declarație de presăÎn preajma celei mai mari sărbători creștine, Sărbătoarea Paștilor, ne adresăm tuturor creștinilor din Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, tuturor oamenilor din România și din lume, folosindu-ne de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce nemângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mânâgiem și noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu”. (2 Corinteni 1, 3-4)Și nu-s puțini oamenii care se află în necazuri. Copii fără părinți sau cu părinți plecați la muncă în străinătate; bătrâni bolnavi și singuri, cu o pensie de mizerie; familii ajunse la pragul sărăciei care nu le mai îngăduie o viață decentă și multe alte categorii de oropsiți ai soartei. Și care-i mângâierea cu care noi suntem mânâgiați de Dumnezeu și cu care-i mângâiem și pe ei? Mângâierea constă în certitudinea că „Hristos a înviat din morți, fiind începătură a învierii celor adormiți”. (1 Corinteni 15, 20) Mângâierea constă în certitudinea că, la vremea potrivită, și noi vom învia. De fapt, „Dumnezeu n-a făcut moartea și nu se bucură de pieirea celor vii”, ne spune înțeleptul Solomon (Înțelepciune 1, 13). Moartea este un accident. Ea a intrat în lume datorită păcatului. Iar păcatul a tras după sine tot cortegiul de nenorociri care duc la moarte: suferința, boala, neputința și toate necazurile legate de acestea. Până la Parusie însă, aceste realități persistând în lume, noi suntem chemați să le ameliorăm atâta cât putem. În preajma Sărbătorilor Paștilor să ne gândim și la cei ce suferă, la cei ce sunt în nevoi, la cei lipsiți de mângâiere și așteaptă mângâierea noastră.Cea mai frumoasă cântare din Slujba Învierii, plecând de la realitatea că în lume există mult egoism și nepăsare, neînțelegere și ură, chiar între oameni, care aparțin acelorași colectivități sociale sau politice, le dă tuturor îndemnul: „Ziua Învierii, să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm; să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere, şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.Vă dorim sărbători fericite și binecuvântate, Hristos a înviat!† ANDREIArhiepiscopul Vadului, Feleacului și ClujuluiMitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului șiLocțiitor de Arhiepiscop al Alba Iuliei
Read MorePremieră cu “Suita Peer Gynt” de Edvard Grieg
Formatia de suflători “Spirit Brass Ensemble” din Bucureşti va interpreta în premieră, miercuri, 20 aprilie, de la ora 19h00, în Sala Auditorium Maximum, la Casa Universitarilor din Cluj, “Suita Peer Gynt” de Edvard Grieg. Spectacolul muzical, organizat de Societatea Culturală Filarmonia, se bucură de participarea sopranei Bianca Manoleanu şi a actorului Mihai Dinvale. “Suita Peer Gynt”, a cărei aranjament muzical aparţine lui Ioan Dobrinescu, va fi interpretată sub bagheta dirijorului Mihai Ceascai. Partenerii Societatii Culturale Filarmonia care au contribuit la realizarea acestui proiect sunt Primaria Municipiului Cluj-Napoca, Universitatea „Babes-Bolyai”, Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniul National Cluj, Opera Maghiara din Cluj-Napoca si Academia de Muzica „Gheorghe Dima”. Versiunea in limba maghiară a aceluiaşi spectacol va avea loc la Opera Maghiară de Stat din Cluj, joi, 21 aprilie, de la ora 19h00, cu participarea actorului Hathazi Andras. In partea a doua a spectacolului de joi, va avea loc Gala de Operă „Viva Vox,” realizată cu participarea Orchestrei Operei Maghiare de Stat din Cluj, sub bagheta dirijorilor Petre Sbârcea, Gheorghe Victor Dumănescu şi Cristian Sandu, concertmaiştri Barabas Sandor şi Ferenczi Endre.Soliştii interpreţi sunt Bianca Manoleanu, Iulia Merca, Kelle Brigitte, Covacinschi Jolanda, Fatyol Luiza, Florin Estefan, Alin Anca, Cristian Mogosan, Lucian Petrean si Stefan Korch. Cele două spectacole sunt singurele cuprinse în programul „Apel pentru Japonia” derulat de Crucea Roşie şi se desfăşoară sub egida Festivalului Studenţesc de Operă „Viva Vox”.
Read MoreCalea Crucii in centrul Clujului
Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, în colaborare cu Asociaţia Uniunea Creştină din România (UCR) organizează şi în acest an procesiunea Calea Crucii prin centrul oraşului Cluj. În ziua de miercuri, 20 aprilie, la ora 16h30, procesiunea religioasă, formată din membri ai asociaţiilor Eparhiei unite de Cluj-Gherla, preoţi, persoane consacrate, credincioşi din parohiile clujene, împreună cu episcopul locului, PS Florentin Crihălmeanu, va porni din Piaţa Unirii (din faţa statuii lui Matia Corvin) spre catedrala greco-catolică „Schimbarea la Faţă” de pe Bd. Eroilor. Tineri, purtând costume speciale, vor ilustra imaginea dramatică a drumului pe care, purtându-şi Crucea, Isus s-a îndreptat spre răstignire, moment ce a reprezentat de fapt mântuirea lumii întregi din robia celui rău. Totul pentru a aminti cetăţenilor clujeni acele clipe petrecute în urmă cu veacuri şi totuşi atât de actuale şi azi. După intrarea cortegiului în Catedrala „Schimbarea la Faţă”, fiecare participant se va închina la crucea de lemn depusă în faţa altarului, ocazie cu care va prinde pe aceasta o mică cruce de hârtie primită la începutul procesiunii. Simbolic, prin acest gest, fiecare om este invitat să-i dea Domnului povara propriei vieţi, să unească crucea sa cu cea a Mântuitorului. Isus a luat asupra Sa crucea vieţii fiecărui om, dar pentru a-l elibera pe acesta de povară, trebuie ca şi omul să accepte, la fel ca Simon din Cirene, Crucea lui Isus, pe care, însă, nu o va duce singur, ci însuşi Domnul îi va fi părtaş pe cale. Prin urmarea Drumului Crucii împreună cu Isus, suntem invitaţi ca, făcându-ne asemenea cu El în moartea Lui, să ajungem şi noi la învierea cea din morţi (cf. Fil 3, 10-11), după cum se aminteşte în comunicatul de presă dat de Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla.Episcopia greco-catolică clujeană face o invitaţie, acum în Săptămâna Mare, dinaintea sărbătorii Învierii Domnului, ca din orice împrejurare a vieţii s-ar afla, creştinii să se îndrepte spre Crucea lui Christos, unicul semn al mântuirii. 2011 a fost declarat Anul Familiei în Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla. Organizatorul procesiunii religioase din centrul Clujului, pr. Ioan Mătieş, vicar cu laicii în cadrul eparhiei, a propus ca această manifestare religioasă, un prilej de contemplare a Crucii lui Christos, să fie dedicată familiei, „comunitate intimă de viaţă şi de iubire”, chemată să devină un adevărat „sanctuar al vieţii” în societate.
Read More