În cartea sa, Audacity of Hope (Curajul speranţei, nu a fost tradusă în limba română), Barack Obama se descrie el însuşi ca fiind un fel de test Rorschach – faimosul experiment psihologic în care oamenilor le sunt prezentate o serie de pete de cerneală şi li se cere să spună ce văd în ele. Nu există un răspuns corect. Dar fiecare răspuns, în felul său, este presupus să dezvăluie obsesiile şi temerile pacientului.
"Sunt văzut ca un fel de ecran gol pe care oamenii de diferite culori politice îşi proiectează propriile lor opinii", a spus el. "Ca atare, obligatoriu voi dezamăgi câţiva dintre ei, dacă nu chiar pe toţi". Dar unul dintre lucrurile cele mai curioase cu privire la cei care îl sprijină cel mai puternic nu este dezamăgirea lor – luând în cont nivelul ridicat al speranţelor, era inevitabilă – ci devotamentul lor neclintit de această dezamăgire. Este ca şi cum fiecare dezamăgire ar fi fost trăită în mod individual şi apoi uitată în linişte.
A fost mult timp cazul pentru alegătorii negri în Statele Unite, care totuşi continuă să fie mai optimişti decât niciodată pentru America, chiar dacă soarta lor nu s-a îmbunătăţit. Şomajul, sărăcia şi numărul de exproprieri au depăşit cu mult cifrele din vremurile lui George Bush, iar decalajul dintre albi şi negri continuă să se adâncească în ceea ce priveşte perspectivele de viitor. Cu toate acestea, afro-americanii rămân baza cea mai fidelă lui Obama. Victime ale unei rate a şomajului de 16%, aceştia continuă să îl aprobe la 80% în sondaje.
Obama, mai popular în Europa decât oriunde altundeva
Aceeaşi contradicţie se regăseşte în atitudinea europenilor faţă de preşedintele Statelor Unite. Această atitudine practic nu s-a schimbat de la candidatura lui pentru prezidenţiale. Un sondaj realizat de Pew Research Center, în iulie 2008, înainte de alegeri, a arătat că Obama era mai popular în Europa decât oriunde altundeva, inclusiv în America de Nord.
În Germania, Franţa, Spania şi Marea Britanie, mai mult de 70% din cei întrebaţi declarau ca aveau încredere în el "pentru a face ce trebuie în chestiunile internaţionale", şi mai mult de 50% credeau că un nou preşedinte ar schimba favorabil politica externă americană. Într-un sondaj din 2008 condus de Fondul Marshall german, doar 19% dintre europenii chestionaţi susţineau gestiunea lui Bush a situaţiei internaţionale, iar un an mai târziu, 77% aprobau politica externă a lui Obama.
În septembrie 2009, Craig Kennedy, preşedintele fondului, a declarat : "Bănuiesc că, atunci când vor fi luate adevărate decizii politice, vom constata o evaporare a acestei "euforii Obama", europenii începând să-l vadă mai mult ca un american şi mai puţin ca unul din ei". Dar nu a fost cazul. Trei ani mai târziu, el a plecat de acasă – unde, chiar şi după asasinarea lui Osama bin Laden, cota lui de popularitate este de în jur de 50% – şi a aterizat pe un continent unde peste 70% din oameni cred că face o treabă bună. Este bizar că o mare parte din ceea ce europenii urau pe vremea lui Bush este încă în vigoare în ajunul candidaturii lui Obama pentru re-alegerea sa. Guantanamo nu şi-a închis porţile, transferurile ilegale de terorişti suspectaţi au încă loc, există şi mai multe trupe în Afganistan, şi mai sunt încă trupe prezente în Irak.

Europa, responsabilă dar admirativă
Mai mult decât atât, Europa este parţial responsabilă pentru stagnarea în unele sectoare ale politicii externe. Problema din Guantanamo persistă, printre alte motive, pentru că guvernele europene refuză să ia în primire unii dintre deţinuţi. Unele ţări au aplaudat intensificarea operaţiunilor americane în Afganistan, în timp ce se pregăteau de a-şi retrage unilateral propriile forţe.
Principalul argument întru apărarea lui Obama, atât în străinătate cât şi în Statele Unite, ar fi că situaţia era catastrofică atunci când a sosit, şi doar s-ar agrava dacă ar pleca. Ceea ce este adevărat. Dar suntem totuşi departe de retorica înflăcărată care i-a însoţit ascensiunea lui la putere. S-a terminat cu "Da, putem". Astăzi ar fi mai curând : "Ar putea fi mai rău".
Elitele politice europene sunt frustrate de mult timp. "Poate exagerez, dar cred că [acest turneu european] ar trebui să fie o oportunitate de a lua de la început relaţiile cu Europa, declară ziarului Washington Post, Heather Conley, directoare a programului Europa în cadrul Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale. Liderii europeni se poziţionează cu greu faţă de Obama. Acesta a suscitat numeroase aşteptări, dar acum se întreabă : "Cu ce este el diferit ?".
Această atitudine încă nu s-a răsfrânt asupra discursului ambiant. Atunci de ce europenii îl iubesc atâta atunci când bilanţul lui este atât de slab ? O mare majoritate iubesc în el calităţile pe care şi-au imaginat întotdeauna că le are. El nu este George Bush, deşi ne putem întreba cât timp această definiţie negativă va mai ţine. El şi-a făcut apariţia într-un moment în care liderii europeni erau cam şterşi. Europenii îl iubesc pe Obama mai mult decât americanii înşişi. Dar mai ales ei îl iubesc mai mult decât pe conducătorii lor. Mai puţin de o treime dintre italieni şi francezi, respectiv, aprobă acţiunile lui Silvio Berlusconi şi Nicolas Sarkozy, şi doar un german din doi o găseşte credibilă pe Angela Merkel. Cota lui David Cameron nu este cu mult mai bună.
Briliant, carismatic, telegenic, Obama nu are niciun scandal sexual la cazier, astfel încât prin comparaţie el reprezintă posibilitatea unei democraţii conduse de cetăţeni inteligenţi şi cărora le pasă de binele general, în opoziţie cu oportuniştii, egocentricii şi depravaţii. Totul se petrece ca şi cum capacitatea lui demonstrată de a pune degetul pe adevăratele probleme în toată complexitatea lor ar fi permis unor oameni să facă abstracţie de incapacitatea lui de a aduce soluţii la aceste probleme.

Obamafilia reflectă calităţile şi defectele Vechiului Continent
Dar, în multe privinţe, Obamafilia europeană a reflectat întotdeauna punctele slabe ca şi cele forte ale continentului. Precum regaliştii în căutarea unui monarh luminat în care şi-ar putea investi speranţele cele mai mari, dar asupra căruia nu ar avea niciun control democratic, ei au decis să nu-şi utilizeze propria lor putere, ci mai degrabă să se bazeze pe puterea altuia.
Şi aceste deficienţe s-au agravat. În timp ce efectele crizei financiare continuă să fie resimţite, continentul se străduieşte să rămână unit. Grecia şi Irlanda sunt la marginea incapacităţii de plată, Portugalia va trebui să fie salvată, spaniolii sunt în stradă. Viitorul monedei euro a fost făţiş pus sub semnul întrebării.
Iar în timp ce multe dintre problemele care afectează relaţiile transatlantice persistă, aproape tot restul s-a schimbat. Primăvara arabă a expus declinul influenţei Statelor Unite şi Europei asupra lumii, în timp ce dorinţa europenilor de a păstra preşedinţia FMI-ului pare anacronică în faţa creşterii puterii economiilor în curs de dezvoltare, mai dinamice.
Atitudinea europenilor faţă de Obama dezvăluie mai multe despre Europa decât despre preşedintele Statelor Unite. Şi ceea ce dezvăluie, că este vorba despre europeni sau despre Obama, nu este prea glorios.