„Insula” lui Gellu Naum, o premieră de Ada Milea la Naţionalul clujean

Teatrul Naţional din Cluj are programată pentru ziua de marţi, 7 septembrie, de la ora 19h00, in Sala Mare, premiera spectacolului-concert „Insula după” Gellu Naum, o producţie realizată de Ada Milea. Evenimentul are loc în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, reuniune in domeniu ce are in acest an opera scriitorului român suprarealist Gell Naum. Spectacolul-concert „Insula” este prima premieră a stagiunii 2011-2012. Realizat de Ada Milea, acest spectacol întregeşte ciclul de montări pe textele lui Gellu Naum la Teatrul Naţional din Cluj şi va fi parte a evenimentului „Întâlnirile Gellu Naum”. Acest eveniment, care va avea loc în perioada 7-9 octombrie 2011, este prima ediţie a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, organizate de Teatrul Naţional. Această manifestare face parte din Programul „Prioritate România“ al Teatrului Naţional, care îşi propune, în principal, promovarea teatrului românesc şi redimensionarea corectă a imaginii culturale a României în spaţiul naţional, european şi internaţional.

Read More

O romanca – bursiera a statului canadian

O tanara romanca, domiciliata actualmente in Montreal (venita doar cu contract de munca, nu ca emigrant) va beneficia pentru doi ani cu incepere de la 1 octombrie, de o bursa „Banting” in valoare de 70.000 de dolari canadieni pe an. Delia Dumitrescu, post-doctorand in stiinte politice la Universite de Montreal, este unul dintre cei 70 de beneficiari (la nivelul intregii Canade) ai acestei burse, pentru care s-au inscris cateva sute de candidati.

Read More