Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a decis să formeze o comisie care să analizeze prevederile contractului cu Nokia, după ce compania a anunţat închiderea uzinei de la Jucu. Autorităţile clujene încearcă prin acest gest să descopere ce se mai poate salva din sumele investite de statul român în această afacere. Este vorba de 15 milioane de euro, investite în viabilizarea terenului pe care funcţionează parcul Industrial Tetarom III, în care a fost ridicată fabrica Nokia de la Jucu.
Read MoreZi: 29 septembrie 2011
Tișe: Consiliul Județean și-a respectat promisiunile față de Nokia
Președintele PDL al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că acuzele senatorului PNL Marius Nicoară sunt nefondate. Liderul liberal acuzase faptul că unul dintre motivele plecării Nokia de la Cluj ar fi faptul că autoritățile județene nu ar fi respectat o parte a promisiunilor asumate față de Nokia, cum ar fi construirea unui terminal cargo la Aeroportul Cluj ori a Autostrăzii Transilvania.
Read MoreNicoară: Închiderea fabricii Nokia afectează întreaga Românie
Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, senatorul PNL Marius Nicoară, cel care a negociat venirea Nokia, spune că ”ceea ce s-a întâmplat la Jucu afectează județul Cluj și întreaga Românie”. El spune că unul dintre motivele pe care a conducerea Nokia a decis să plece este faptul că autoritățile locale nu și-au respectat promisiunile făcute la semnarea contractului.
Read MoreCu cât va crește rata șomajului după închiderea Nokia
Închiderea fabricii Nokia din comuna Jucu va crește rata șomajului cu aproape unu la sută. Astfel, rata șomajului în județul Cluj va crește la patru la sută ca urmare a închiderii fabricii de telefoane mobile deținută de Nokia, a declarat prefectul județului Cluj, Florin Stamatian.
Read MoreAJOFM Cluj va cere 10 milioane de euro pentru atenuarea efectelor plecării Nokia
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Cluj va cere un sprijin de 10 milioane de euro de la Comisia Europeană, pentru a combate efectele închiderii fabricii Nokia din Cluj. Banii ar urma să provină din Fondul European pentru Combaterea Globalizării, spune directorul Agenției, Daniel Don.
Read MoreCât vor dura procedurile de concediere la Nokia
Procedurile de disponibilizare pentru cei 1.956 de angajați ai companiei finlandeze Nokia, care a decis să își închidă fabrica din Jucu, vor dura între 45 și 60 de zile. Anunțul a fost făcut de directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Cluj, Daniel Don.
Read MoreToamna Muzicală Clujeană, ediţia 45, începe cu un concert „in memoriam” dedicat violonistului clujean Stefan (Istvan) Ruha
Concertul de deschidere al celei de a 45-a ediţii a Festivalului Internaţional „Toamna Muzicală Clujeană”, va avea loc vineri, 30 septembrie, de la ora 19h00, la Casa de Cultură a Studenţilor, cu o seară artistică „in memoriam”, dedicată violonistului clujean de talie internaţională Stefan (Istvan) Ruha. La pupitrul orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat „Transilvania” se va afla maestrul Mihail Agafiţa (Republica Moldova), dirijor permanent. Soliştii invitaţi ai prmului concert din cadrul „Toameni Muzicale Clujene” din acest an sunt Andrei Ágoston (Germania), la vioară şi János Selmeczi (Ungaria), la vioară. Programul serii include următoarele lucrări:D. Şostakovici – Uvertura festivă, op. 96; W. A. Mozart – Simfonia concertantă pentru vioară şi violă, KV 364; J. S. Bach – Dublu concert pentru două viori în re minor, BWV 1043 şi P. I. Ceaikosvki – Simfonia Manfred, op. 58.In continuare, redăm programul artistic al următoarelor zile concertistice din cadrul Festivalului Internaţional „Toamna Muzicală Clujeană”:
Read MoreE oficial: Nokia pleacă din Cluj și din România
Oficialii Nokia au anunțat disponibilizarea celor 1956 de angajați ai fabricii de telefoane mobile din comuna clujeană Jucu. Informația a fost confirmată de directorul Agenției Județene de Ocupare a Foreți de Muncă din Cluj, Daniel Don.
Read MoreȘoc: Se închide fabrica Nokia din Jucu?
Toți cei 1.900 de angajați ai fabricii de telefoane mobile Nokia din Jucu au fost chemați azi la o ședință, la care va participa și conducerea Nokia Europa. Oamenii se tem că își vor pierde locurile de muncă, potrivit www.stiridecluj.ro.
Read More