

SFÂNTA FAMILIE ȘI FAMILIA SFÂNTĂ, UNITATEA SPIRITULUI LEGĂTURA PĂCII
Scrisoarea pastorală a Preasfințitului Florentin CRIHĂLMEANU, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, la mărita Sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului și
Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos
Florentin, prin harul, mila și îndelungă-răbdarea Atotputernicului Dumnezeu și prin grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate, iubiților creștini greco-catolici și tuturor credincioșilor creștini, iubitori și cinstitori de Dumnezeu,
«Vă îndemn, să umblați cu vrednicie, după chemarea cu care ați fost chemați, silindu-vă să păziți unitatea Spiritului, întru legătura păcii» (cf. Ef 4,1.3).
Iubiți credincioși,Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu este o mare sărbătoare a Bisericii, o sărbătoare a bucuriei, a iubirii, a unității și a păcii.
Nașterea Pruncului divin, în peștera din Bethleemul Iudeii, ne arată iubirea Tatălui față de noi, oamenii, și dorința Lui de a reface unitatea ruptă de om prin păcat, deschizându-ne astfel calea spre Viața în comuniunea fericirii veșnice. Iubirea Tatălui este fundamentul pe care se clădește misiunea Fiului și lucrarea Spiritului Sfânt, pentru realizarea unității dintre om și Dumnezeu și între oameni.
Nașterea lui Isus unește sufletele celor care L-au așteptat, L-au căutat și L-au primit. În peștera friguroasă stau în adorație lângă El, Maria și Iosif, părinții Săi. Lor, li se alătură în grabă păstorii ce căutau «semnul» pruncului înfășat, așezat în iesle, iar mai apoi sosesc și magii porniți de multă vreme și din depărtări să-l vadă pe Cel proorocit, conduși de Steaua de la Răsărit. Cu toții, săraci și bogați, mai tineri sau mai vârstnici, veniți mai de aproape sau mai de departe, cu daruri și fără daruri, sunt uniți în jurul Pruncului divin, sub privirea Tatălui nevăzut care îi contemplă din înaltul cerului. Acolo, în peștera din Bethleem, iubirea Tatălui întâlnește iubirea oamenilor, în Cel care este deopotrivă Dumnezeu și om, Pruncul din iesle. Acolo, îngeri și oameni cântă împreună bucuria îmbrățișării dintre cer și pământ. Suntem și noi invitați să intrăm în misterul acestei bucurii a unității divino-umane, încercând să-l pătrundem și să-l trăim la nivel personal în familia noastră și în societatea de astăzi.