Preafericitul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și Președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România, va fi creat cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea. Preafericitul Lucian va primi bereta roșie de cardinal în cadrul concistoriului din 18 februarie 2012, al patrulea din timpul pontificatului Papei Benedict al XVI-lea.
Ne bucură această numire, care este un dar pentru Biserica Catolică din România și un semn de întărire în credință pentru fiii ei. O rugăm pe Sfânta Fecioară Maria să-i mijlocească Preafericitului Lucian harurile necesare, ca să poată mărturisi în continuare cu curaj și dăruire iubirea sa față de Cristos și față de Biserică, a declarat Înaltpreasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București și Vicepreședinte al Conferinței Episcopilor din România.
Preafericitul Lucian Mureșan va fi a treilea cardinal român, după Cardinalul Iuliu Hossu și Cardinalul Alexandru Todea, toți trei fii ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Cardinalul Iuliu Hossu a fost creat cardinal in pectore la 28 aprilie 1969 de către Papa Paul al VI-lea, iar Cardinalul Alexandru Todea a fost creat cardinal la 28 iunie 1991 de către Papa Ioan Paul al II-lea.
În Biserica Catolică, Cardinalii sunt prelați aleși direct de către Papa, pentru a-l ajuta în misiunea pe care o are ca Păstor Suprem al Bisericii, întărindu-i pe frați în credință și fiind principiu și temelie a unității și comuniunii Bisericii.
Biografia Excelenței Sale Preafericitul Lucian Mureșan
Preafericitul Lucian Mureșan s-a născut la 23 mai 1931 la Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare, al zecelea din cei doisprezece copii ai familiei Petru și Maria. A studiat teologia mai întâi la seminarul romano-catolic din Alba Iulia, iar apoi în clandestinitate. A fost hirotonit preot în clandestinitate, la 19 decembrie 1964, prin impunerea mâinilor Preasfințitului Ioan Dragomir, Episcopul auxiliar al Maramureșului. Tot în clandestinitate, din 1985 până în 1990 a condus Eparhia de Maramureș, mai întâi ca Ordinarius provizoriu, iar mai apoi ca titular. A fost consacrat episcop la 27 mai 1990, la Baia Mare. La 4 iulie 1994 a fost numit de către Papa Ioan Paul al II-lea ca Arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș și Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Din 26 mai 2003 este membru al Congregației pentru Bisericile Orientale, numit de către Papa Ioan Paul al II-lea. La 16 decembrie 2005, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea l-a ridicat la demnitatea de Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, odată cu ridicarea Bisericii Mitropolitane sui iuris la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră, prin Bula Ad totius Dominici gregis. A fost intronizat ca Arhiepiscop Major la 30 aprilie 2006, în prezența Prefectului Congregației pentru Bisericile Orientale, Preafericirea Sa Ignațiu Moussa I Cradinal Daoud.
Biografia, pe larg, a Preafericitului Lucian Mureșan:
http://www.bru.ro/blaj/pf-lucian-muresan
Sursa: VIDEO: Arhiva TVR















