Un nou scandal a izbucnit la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB). Senatul universității clujene a aprobat intrarea a 11 profesori, în frunte cu rectorul Andrei Marga, într-un an sabatic.
Read MoreZi: 9 ianuarie 2012
Marius Bodochi vine la Opera Națională Română
Artiștii de la Opera Națională Română din Cluj pregătesc un spectacol de excepție. Este vorba un spectacol care îl va aduce pe scenă pe cunoscutul actor Marius Bodochi, dar și o serie de artiști ai Operei Naționale din București.
Read MoreStudenţii, la mâna rectorilor. Şefii universităţilor reacţionează
Elaborat încă din august 2011, Statutul studentului, care cuprinde drepturi importante ale tinerilor din facultăţi, nu a fost adoptat nici până acum, iar ministerul Educaţiei mai pune o piedică în calea acestuia. Validarea de către rectori e considerată inutilă atât de conducerile universităţilor, cât şi de studenţi.
Read MoreDeșeurile din Cluj vor deveni compost pentru agricultură
Consiliul Județean Cluj a semnat contractul pentru construirea noii fabrici de procesare a gunoaielor. Este vorba de un contract în valoare de 25 de milioane de euro. Contractul a fost câștigat de o asociere de firme condusă de compania Hidroconstrucția.
Read More