UPDATE: Studenţii care au plecat din Regie au ajuns la Universitate, ei strigând „Noi suntem studenţi, nu suntem violenţi”, scrie Mediafax.Pe tot traseul, din Regie până la Universitate, studenşii au strigat lozinci contra preşedintelui.Ei au aplaudat când au trecut câteva ambulanţe SMURD pe lângă ei, pe stradă.Ei au scandat „Suntem studenţi, nu suntem violenţi” şi „Blonda, chelu’ şi piticu’ să se ducă după Nicu”.Nu s-au înregistrat incidente pe traseu.Preşedintele UNSR, Ionuţ Poenaru, spune că toţi studenţii şi-au pus banderole albe pentru a se recunoaşte uşor şi a nu fi confundaţi cu cei care instigă la violenţă.”Venim la protest în spirit de solidaritate cum am făcut cu bugetarii sau cu pensionarii, nu vrem să se repete istoria cu legea sănătăţii aşa cum s-a întâmplat cu legea educaţiei care a fost asumată fără dezbatere publică. Sănătatea îi interesează şi pe studenţi”, a declarat Ionuţ Poenaru, citat de www.romanialibera.ro.
Read MoreZi: 15 ianuarie 2012
Huliganii de la U Cluj cer demisia lui Băsescu VIDEO
Protestele de la Cluj au degenerat în orele serii, când pe străzi au ieșit și huligani din galeria echipei de fotbal Universitatea Cluj. Huliganii au amenințat reporterii care transmiteau de la fața locului, iar scandările triviale au luat, pentru o perioadă, locul revendicărilor politice.
Read MorePeste 250 de protestatari s-au strâns în Piața Unirii
Peste 250 de oameni s-au strâns în Piața Unirii din Cluj, pentru a cere demisia președintelui Traian Băsescu. După patru ore de protest, numărul celor prezenți în piață a crescut destul de mult.
Read MoreUn nou miting anti-Băsescu la Cluj
Câteva zeci de clujeni s-au adunat, de la ora 12.00, în Piața Unirii din Cluj, pentru a protesta împotriva președintelului Traian Băsescu. Jandarmii spun că este o manifestare neautorizată și că vor supraveghea manifestanții până când aceștia se vor dispersa, pentru a păstra caracterul pașnic al evenimentului.
Read MoreVictorie mare pentru “U” Mobitelco
Campioana României a început returul Diviziei A de baschet masculin cu o victorie asupra rivalei ultimilor ani, CSU Ploieşti, 77-67.
Read More