Creștinii principalelor culte din Cluj se roagă pentru unitate. Săptămâna 18 25 ianuarie este dedicată, în fiecare an, promovării rugăciunilor împreună pentru realizarea dorinței Mântuitorului: Ca toți să fie una.
La fiecare început de an, ne reînnoim speranțele și conștientizăm necesitatea unității dintre noi, creștini greco-catolici și ceilalți creștini: ortodocși, protestanți și neoprotestanți. Participând la serile speciale de rugăciune ecumenică, ne descoperim convingerea, uneori surprinzător, că unitatea la care ne cheamă Hristos este posibilă. Văzând ierarhi greco-catolici și ortodocși împreună cu pastori ai mai multor Biserici rugându-se la același altar, ai sentimentul că se împlinesc cuvintele Mântuitorului Hristos, că nu e deloc imposibil să trecem peste anumite diferențe teologice sau ecleziologice, ba chiar peste ambiții sau mentalități de multe ori prea omenești, pentru a ajunge la împreună-lucrare, la o împreună-rugă. Dacă este posibil pentru o seară sau pentru o săptămână, înseamnă că este posibil și pentru totdeauna, spune preotul Daniel Avram, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
El a recunoscut că nu toate dificultățile în calea bunei înțelegeri între culte au fost depășite și că există în continuare unele probleme. Această ambianță ecumenică autentică se risipește, din păcate, destul de repede, pentru că, înainte sau imediat după această Octavă de rugăciune pentru unitatea creștinilor, uneori chiar în timpul ei (anul acesta este cazul Parohiei Greco-Catolice Iris), datele fixate pentru procesele în instanță prin care se încearcă recuperarea întregului patrimoniu aparținând Bisericii Greco-Catolice nu suportă amânare. După ce, poate cu câteva zile înainte, s-au întâlnit la același altar rugându-se pentru unitate, preotul paroh greco-catolic și cel ortodox se reîntâlnesc, din nou, de astă dată în sala de judecată și sub cu totul alte auspicii. Plecând de la această situație te poți întreba, pe bună dreptate, dacă aceste rugăciuni ecumenice sunt autentice sau sunt numai exerciții de imagine, ca să nu spun de fățărnicie. În această situație se mai poate vorbi de un ecumenism autentic? Nu aștept prea mult pentru a răspunde: DA! Este posibil! Este chiar foarte necesar ecumenismul, tocmai în astfel de situații în care nedreptățile nu au încetat. În acest context trebuie precizat faptul că Biserica Greco-Catolică nu se află, de fapt, în litigiu cu Biserica Ortodoxă, ci cu Statul Român. Prin Decretul nr. 358/1948, Biserica Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii, toate bunurile ei aparținătoare Mitropoliei, Episcopiilor, Mănăstirilor, Protopopiatelor au fost răpite abuziv și trecute în patrimoniul Statului, iar Statul le-a dat în folosința Bisericii Ortodoxe. Ceea ce Biserica Greco-Catolică continuă să ceară, iar aceasta imediat după evenimentele din decembrie 1989, este ca Statul Român să repare nedreptatea săvârșită în anul 1948. Cadrul juridic există (prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 Biserica Română Unită a fost repusă în libertate, iar prin Decretul 126/1990 a fost recunoscută ca și cult oficial cu dreptul de a i se restitui toate bunurile răpite în 1948, aflate în posesia Statului), punerea în aplicare, însă, este mai puțin decât anevoioasă, mai spune părintele Daniel Avram.
El a recunoscut că nu toate dificultățile în calea bunei înțelegeri între culte au fost depășite și că există în continuare unele probleme. Această ambianță ecumenică autentică se risipește, din păcate, destul de repede, pentru că, înainte sau imediat după această Octavă de rugăciune pentru unitatea creștinilor, uneori chiar în timpul ei (anul acesta este cazul Parohiei Greco-Catolice Iris), datele fixate pentru procesele în instanță prin care se încearcă recuperarea întregului patrimoniu aparținând Bisericii Greco-Catolice nu suportă amânare. După ce, poate cu câteva zile înainte, s-au întâlnit la același altar rugându-se pentru unitate, preotul paroh greco-catolic și cel ortodox se reîntâlnesc, din nou, de astă dată în sala de judecată și sub cu totul alte auspicii. Plecând de la această situație te poți întreba, pe bună dreptate, dacă aceste rugăciuni ecumenice sunt autentice sau sunt numai exerciții de imagine, ca să nu spun de fățărnicie. În această situație se mai poate vorbi de un ecumenism autentic? Nu aștept prea mult pentru a răspunde: DA! Este posibil! Este chiar foarte necesar ecumenismul, tocmai în astfel de situații în care nedreptățile nu au încetat. În acest context trebuie precizat faptul că Biserica Greco-Catolică nu se află, de fapt, în litigiu cu Biserica Ortodoxă, ci cu Statul Român. Prin Decretul nr. 358/1948, Biserica Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii, toate bunurile ei aparținătoare Mitropoliei, Episcopiilor, Mănăstirilor, Protopopiatelor au fost răpite abuziv și trecute în patrimoniul Statului, iar Statul le-a dat în folosința Bisericii Ortodoxe. Ceea ce Biserica Greco-Catolică continuă să ceară, iar aceasta imediat după evenimentele din decembrie 1989, este ca Statul Român să repare nedreptatea săvârșită în anul 1948. Cadrul juridic există (prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 Biserica Română Unită a fost repusă în libertate, iar prin Decretul 126/1990 a fost recunoscută ca și cult oficial cu dreptul de a i se restitui toate bunurile răpite în 1948, aflate în posesia Statului), punerea în aplicare, însă, este mai puțin decât anevoioasă, mai spune părintele Daniel Avram.
