Florin Piersic va primi titlul de cetățean de onoare al Clujului

Autor: mihaela.ursan din 29 ianuarie 2016, Vizualizari: 429

Florin Piersic va primi titlul de cetățean de onoare al județului Cluj.
Respectiva titulatură reprezintă o inițiativă a președintelui Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, fiind susținută de toți consilierii județeni.

„Motivul care a stat la baza deciziei mele de a iniția acest proiect de hotărâre se referă la aprecierea sinceră și recunoștința pe care noi, clujenii, le manifestăm pentru Florin Piersic, unul dintre cei mai mari actori români ai tuturor timpurilor", precizează Mînzat.

Distincția vine în contextul celei de-a 80-a aniversare a marelui actor. "E un minunat prilej, acum, la ceas aniversar, să cinstim una dintre cele mai mari și mai iubite personalități clujene și românești", a mai spus președintele CJ Cluj.

De-a lungul anilor, actorul Florin Piersic a interpretat zeci de roluri în teatru și film. Printre cele mai cunoscute se numără spectacolele „Act venețian'', „Zbor deasupra unui cuib de cuci'', „Gaițele"', „Idiotul", „Străini în noapte". Rolurile care l-au consacrat în lumea cinematografiei sunt haiducul Anghel Șaptecai, haiducul Grigore Pintea, Harap Alb sau Mărgelatu.

Florin Piersic va primi titlul de cetățean de onoare al Clujului


Categoria: Eveniment

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.

Adaugati un comentariu

Nume:*
E-Mail:
Comentatiu:
Semi-evidentiat Text inclinat ÚÂÍÒÚ Text subliniat ÚÂÍÒÚ Text sters | Alinierea pe stanga Pe centru Ë†Ă‚ĂŒĂšïŁżĂ› Alinierea pe dreapta | Inserarea emoticonitelor Select color | Textul ascuns Inserarea citatului Transformarea textului dat din transliterare in chirilica Insert spoiler
Introduceti cele 2 cuvinte din imagine: *


Reclama

Reclama