ClujInsider.ro: România şi Ungaria fac front comun împotriva Ucrainei, în chestiunea drepturilor minorităţilor

Autor: Claudiu.Padurean din 2 octombrie 2017, Vizualizari: 530

ClujInsider.ro: România şi Ungaria fac front comun împotriva Ucrainei, în chestiunea drepturilor minorităţilorRomânia şi Ungaria vor face front comun în privinţa apărării drepturilor minorităţilor naţionale din Ucraina. Aceste drepturi au fost grav afectate de modificările legislative adoptate în ultimele săptămâni de către Parlamentul de la Kiev şi promulgate de preşedintele Petro Poroşenko. Decizia de a acţiona în tandem a fost anunţată la Cluj, într-o conferinţă comună de presă a miniştrilor de Externe ai României, Teodor Meleşcanu, şi Ungariei, Peter Szijjarto. Cei doi şefi ai diplomaţiilor de la Bucureşti, respectiv Budapesta, au vorbit şi despre relaţiile economice dintre cele două ţări, astfel că apare perspectiva relansării parteneriatului româno-maghiar. Conferinţa de presă a fost organizată în contextul unei vizite private prelungite a premierului maghiar Viktor Orban în Cluj şi Oradea, potrivit ClujInsider.com.

Categorie: International

 

Deschidere inedită de an universitar la UBB, pe acordurile coloanei sonore a filmului Game of Thrones VIDEO

Autor: bianca.padurean din 2 octombrie 2017, Vizualizari: 2 584

Deschidere inedită de an universitar la UBB, pe acordurile coloanei sonore a filmului Game of Thrones VIDEOParticipanţii la deschiderea oficială a anului universitar la Universitatea Babeş-Bolyai, care a avut loc în Aula Magna, au avut parte de o surpriză muzicală. Conducerea universităţii a invitat cvartetul Alterquator să interpreteze mai multe bucăţi muzicale. Spre surprinderea audienţei, printre acestea s-a aflat o melodie a formaţiei Cold Play, dar şi genericul filmului Game of Thrones.  

Categorie: Social

 

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a cerut demiterea şefului Gărzii de Mediu Cluj. Marius Triţă, acuzat că nu s-a ocupat serios de problemele de la Pata Rât

Autor: Claudiu.Padurean din 2 octombrie 2017, Vizualizari: 755

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a cerut demiterea şefului Gărzii de Mediu Cluj. Marius Triţă, acuzat că nu s-a ocupat serios de problemele de la Pata RâtVicepremierul Graţiela Gavrilescu, care este şi ministru al Mediului, a anunţat la Cluj, într-o conferinţă de presă, că i-a cerut comisarului general al Gărzii Naţionale de Mediu să îl demită pe şeful Gărzii de Mediu din Cluj, Marius Triţă. Ea îi reproşează acestuia faptul că nu a fost suficient de vigilent în cazul rampei de deşeuri de la Pata Rât, potrivit ClujInsider.ro.

Categorie: Eveniment

 

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au pichetat Prefectura Cluj

Autor: Claudiu.Padurean din 2 octombrie 2017, Vizualizari: 807

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au pichetat Prefectura ClujMembrii Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj au pichetat Prefectura Cluj. La protest au luat parte câteva zeci de cadre didactice.

Categorie: Eveniment

 

Ce s-a întâmplat în Catalonia şi cinci lecţii pentru Transilvania

Autor: Claudiu.Padurean din 2 octombrie 2017, Vizualizari: 7 155

Ce s-a întâmplat în Catalonia şi cinci lecţii pentru TransilvaniaTrebuie să încep acest editorial cu un truism: pentru cei mai mulţi dintre români, Catalonia nu există. Aşa cum toţi cetăţenii iugoslavi de odinioară erau, pentru români, ”sârbi”, iar toţi cei care veneau cu paşaport sovietic erau ”ruşi”, tot aşa, la nivelul percepţiei publice, toţi locuitorii Spaniei de azi sunt spanioli. Cred că cea mai importantă referire la Catalonia din literatura română este reprezentantă de romanele în care este pomenit numele armăsarului lui Ştefan cel Mare, Catalan. Însă acest lucru nu înseamnă că pe radarul mental al românilor Catalonia nu poate să apară.

Categorie: Opinii

 

RFI: Autorităţile de la Barcelona pregătesc o declaraţie unilaterală de independenţă

Autor: Claudiu.Padurean din 2 octombrie 2017, Vizualizari: 615

RFI: Autorităţile de la Barcelona pregătesc o declaraţie unilaterală de independenţăS-a tras cortina peste polemicul referendum secesionist catalan, iar cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie scrutinul de duminică sunt haos şi violenţă. Scrutinul a avut loc în cele din urmă, în ciuda eforturilor făcute de autorităţile de la Madrid, dar a culminat cu violente confruntări stradale care s-au soldat cu peste 800 de răniţi. În cele din urmă, rezultatul referendumului din Catalonia a fost favorabil separatiştilor. Potrivit datelor comunicatate duminică seara de guvernul catalan, au votat peste 2.200.000 de persoane, ceea ce reprezintă o cotă de participare de peste 42% , dintre care puţin peste 2.000.000 au votat pentru independenţă, adică 90% din voturile exprimate, potrivit RFI România.

Categorie: International

 


Reclama

Reclama