Voluntarii M10 se implică în salvarea Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin

Autor: Claudiu.Padurean din 24 august 2015, Vizualizari: 1 002

Voluntarii M10 se implică în salvarea Casei Memoriale Iuliu Maniu din BădăcinVoluntarii Asociației M10 au decis să se implice în salvarea casei memoriale a unuia dintre cei mai importanți oameni de stat din istoria României, Iuliu Maniu. ”Impresionată de apelul preotului greco-catolic din Bădăcin, Cristian Borz, un om minunat care își dedică munca și existența misiunii nobile de a restaura casa memorială “Iuliu Maniu”, Asociația M10 Cluj a hotărât, în acest weekend, să dea o mână de ajutor achiziționând și donând materiale de construcții, (saci cu ciment) pentru reconstrucţia casei unuia dintre cei mai prestigioşi oameni politici din istoria ţării”, spun reprezentanții asociației.
Aflată la câţiva kilometri de Şimleul Silvaniei, casa părintească a lui Iuliu Maniu este într-o avansată stare de degradare, atât din cauza timpului, a vandalizării ei de către comunişti, care au făcut tot posibilul să şteargă orice urmă a istoriei personale a acestuia, cât şi a ignoranţei şi nepăsării autorităţilor locale, judeţene şi naţionale, pentru care un monument istoric de o asemenea importanţă nu reprezintă o prioritate.

”Deşi s-au perindat pe acolo numeroşi politicieni, urmaşi ai marelui om politic, în afară de promisiuni, discursuri sforăitoare, mare lucru nu s-a întâmplat. Singurul care a rămas constant în bătălia pentru recuperarea trecutului şi a memoriei ”Sfinxului din Bădăcin” este preotul greco-catolic din sat, Cristian Borz, ajutat în demersul său de tineri, bătrâni, admiratori ai politicianului, oameni generoşi, discipoli ai acestuia, supravieţuitori ai temniţelor comuniste precum părintele greco-catolic Matei Boilă, nepot al lui Iuliu Maniu, şi alţii”, spun reprezentanții asociației.

Ei mai adaugă că ”Asociaţia M10 va susţine orice acţiune viitoare menită să readucă conacul de la Bădăcin acolo unde îi este locul: printre monumentele istorice importante ale acestei ţări. Memoria lui Maniu este a noastră, a tuturor românilor ardeleni, a tuturor celor care consideră comunismul o agresiune criminală împotriva acestei naţiuni”.dle templates freefilm online


Categoria: Politica

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama