Sindicaliștii cer demiterea directorului CNI Coresi

Autor: Claudiu.Padurean din 31 ianuarie 2016, Vizualizari: 875

Sindicaliștii cer demiterea directorului CNI CoresiUniunea Sindicatelor Tipografilor din România îi solicită ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, demiterea directorului general interimar al Companiei Naționale a Imprimeriilor (CNI) Coresi, Ilie Marius Bogdan. Acesta a reușit să provoace insolvența CNI Coresi, precum și distrugerea Imprimeriei Oltenia din Craiova. De asemenea, Ilie Marius Bogdan este anchetat de procurorii DNA cu privire la modul fraudulos în care a administrat compania de stat, spun reprezentanții sindicaliștilor, într-un comunicat de presă primit la redacție.
”Consider că, în spiritul aplicării și respectării legii, precum și a principiilor bunei guvernări, domnul ministru Vlad Alexandrescu are datoria morală și legală de a lua măsurile necesare pentru salvarea CNI Coresi. Prima dintre aceste măsuri, care ar trebui pusă în practică fără întârziere, ar fi demiterea directorului general interimar, Ilie Marius Bogdan. Doar așa CNI Coresi mai poate fi salvată de faliment. Îi reproșăm directorul general interimar nu doar incapacitatea managerială care a dus la intrarea în insolvență a acestei companii, ci și reaua-credință cu care a distrus Imprimeria Oltenia din Craiova și cu care a încercat să distrugă și Imprimeria Ardealul din Cluj.

De când a venit la conducerea acestei companii, adică acum mai mult de trei ani și jumătate, directorul Ilie Marius Bogdan a încercat să transforme CNI Coresi într-o agenție imobiliară în interes propriu. Altfel nu ar fi vândut fără licitație sediul Imprimeriei Oltenia, în baza unei evaluări care se referea la garsoniere și apartamente, nicidecum la spații industrial, comerciale sau de birouri. Un indiciu al gravității faptelor penale săvârșite de Ilie Marius Bogdan este acela că intermediarul care a cumpărat sediul Imprimeriei s-a revândut, cu un profit fabulos, concernului Kaufland. Există un raport al Corpului de Control al Primului Ministru, care descrie, în peste 80 de pagini, ilegalitățile comise. De asemenea, există dosare penale în care Ilie Marius Bogdan este cercetat de procurorii DNA, pentru fapte de corupție. Din aceste motive, considerăm că el nu mai poate fi păstrat în continuare la conducerea CNI Coresi”, a declarat președintele Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România, Mircia Giurgiu.

O solicitare oficială în acest sens a fost deja efectuată către reprezentanții Ministerului Culturii și Patrimoniului Cultural, mai afirmă sindicaliștii.dle templates freefilm online


Categoria: Social

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama