Pot societăţile aflate în insolvenţă să obţină suspendarea deciziilor de impunere emise de Finanţele Publice anterior deschiderii procedurii de insolvenţă?

Autor: invitati din 15 iunie 2016, Vizualizari: 2 072

Pot societăţile aflate în insolvenţă să obţină suspendarea deciziilor de impunere emise de Finanţele Publice anterior deschiderii procedurii de insolvenţă?De Melinda Tuţu, avocat

 

Insolvenţa multor societăţi este cauzată de emiterea unor Decizii de Impunere de către Finanţele Publice, ca urmare a unui control de inspecţie fiscală. Contestarea Deciziei de Impunere de către societate nu are ca efect suspendarea executării Deciziei de Impunere, care reprezintă titlu executoriu. Nici intrarea societăţii în procedura de insolvenţă nu înlătură efectele Deciziei de Impunere. Potrivit art. 75 din Codul Insolvenţei “De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului”.


Cu toate acestea, Decizia de Impunere emisă conferă în continuare o serie de drepturi Finanţelor Publice (care de multe ori este creditor majoritar), printre care:

  • Să ia orice fel de decizii în cadrul Adunării Creditorilor;
  • Să confirme / infirme administratorul judiciar;
  • Să solicite ridicarea dreptului de administrare al administratorului special;
  • Să ia orice fel de decizii în cadrul Comitetului Creditorilor;
  • Să aprobe / respingă Planul de Reorganizare;

Aşadar, suspendarea conferită de intrarea în insolvenţă nu echivalează cu suspendarea executării Deciziei de Impunere, acestea având natură juridică diferită.

 

În contextul în care societatea în insolvenţă a formulat Contestaţie împotriva Deciziei de Impunere, creanţa Finanţelor Publice poate fi înscrisă în Tabelul de Creanţe sub condiţie rezolutorie, ceea ce înseamnă că acest creditor poate să îşi exercite în deplinătate toate atributele conferite de lege creditorului majoritar.

 

În cazul în care Societatea aflată în insolvenţă formulează o cerere de suspendare a Deciziei de Impunere şi aceasta este admisă de instanţa de judecată, creanţa Finanţelor Publice poate fi înscrisă în Tabelul de Creanţe sub condiţie suspensivă, ceea ce înseamnă că dreptul acesteia de creanţă precum şi drepturile asociate acestei creanţe se vor naşte doar atunci când şi dacă acţiunea în contencios a Societăţii împotriva Deciziei de Impunere va fi respinsă.

 

O soluţie importantă în acest sens a fost pronunţată de către Curtea de Apel Cluj. Astfel, societatea de avocatură Tuţu şi Asociaţii a solicitat instanţei suspendarea executării actului administrativ fiscal emis de către pârâta AJFP Sălaj reprezentat de Decizia de Impunere prin care s-a stabilit în sarcina unei societăţi aflate în insolvenţă obligaţia de plată a sumei totale de 8.773.939 lei.

Curtea de Apel Cluj a admis cererea de suspendare formulată, dispunând suspendarea Deciziei de Impunere, până la pronunţarea instanţei pe fond.

 

Ca urmare a acestui fapt, administratorul judiciar al Societăţii a dispus modificarea Tabelului de Creanţe al societăţii, creanţa AJFP Sălaj fiind înscrisă sub condiţie suspensivă, fiind aşadar suspendate drepturile AJFP Sălaj asociate creanţei.

 

Aceasta este o soluţie importantă pentru societăţile aflate în insolvenţă care au făcut obiectul unei inspecţii fiscale şi care consideră că Decizia de Impunere emisă este nelegală. Prin intermediul unei astfel de soluţii, Societăţile pot să împiedice Finanţele Publice să-şi exercite drepturile asociate calităţii de creditor, care de multe ori se materializează prin respingerea oricărui plan de reorganizare propus de societate, solicitarea falimentului societăţii, ceea ce poate conduce la eliminarea de pe piaţă a unor societăţi viabile, plătitoare de taxe şi impozite şi care angajează importantă forţă de muncă.

 

Av. Dr. Melinda Tuţu

SCPA Tuţu şi Asociaţii

www.tutu-asociaţii.ro

 

 

dle templates freefilm online


Categoria: Opinii

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama