Thomas Anders, solistul Modern Talking – mesaj video special pentru participanţii la concertul de la Cluj

Autor: bianca.padurean din 23 septembrie 2016, Vizualizari: 2 535

Thomas Anders, solistul Modern Talking – mesaj video special pentru participanţii la concertul de la ClujMai sunt doar câteva până la concertul live pe care Thomas Anders and the Modern Talking band îl vor susţine marţi, 27 septembrie, de la ora 20:00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Thomas Anders a transmis un mesaj video înregistrat special pentru cei care vor participa la concertul de la Cluj.


Organizatorii evenimentului de la Cluj au fost prezenţi weekendul trecut la concertul pe care muzicianul, solist al binecunoscutei formaţii Modern Talking, l-a susţinut la Budapesta în faţa a 8.000 de fani.

“Dragii mei prieteni din România, vin în ţara dumneavoatră în 27 septembrie. Vin la Cluj şi sper să ne vedem acolo, să ne simţim bine, să fie un show reuşit, să ne distrăm de minune. Aveţi grijă de voi! Ne vedem acolo! La revedere!” spune Thomas Anders în mesajul video înregistrat special pentru participanţii la concertul de la Cluj. Mesajul poate fi văzut şi ascultat din hyperlinkul de mai sus sau accesând acest link: http://bit.ly/2cQav7d.

Sâmbătă, 17 septembrie, un reprezentant al Backstage Production, compania care organizează concertul de la Cluj, s-a aflat Budapesta pentru a discuta ultimele detalii legate de eveniment şi pentru a participa la un concert live susţinut în Budapest Park de Thomas Anders and the Modern Talking band. La eveniment au fost prezenţi circa 8.000 de spectatori, Thomas Anders a cântat toate hiturile Modern Talking, iar publicul a reacţionat cu entuziasm.

De altfel şi la Cluj spectatorii vor putea savura toate hiturile formaţiei: You’re My Heart, You’re My Soul, Cheri, Cheri Lady, Brother Louie, No Face, No Name, No Number, You Can Win If You Want, Atlantis Is Calling (S.O.S. for Love), Geronimo’s Cadillac, Sexy, Sexy Lover, Only Love can Break Your Heart, The Last Exit to Brooklyn vagy sau Jet Airliner.

Preţul biletelor este de 89 de lei (Party Zone, în picioare pe toată suprafaţa de joc), respectiv 99 de lei (Standard Seat - pe scaune, în tribune). Copiii cu vârsta sub 10 ani au intrare gratuită la Party Zone, respectiv intrare gratuită la Standard Seat Zone, în cazul în care stau pe acelaşi scaun cu însoţitorul adult. Copiii cu vârsta de peste 10 ani împliniţi vor plăti bilet cu preţ de adult.

Biletele pot fi achiziţionate de la:

  • IULIUS MALL (parter) - Standul EVENTIM.RO
    Orar: luni–duminică, între orele 10–21
    POLUS CENTER - la standul special al concertului - în weekendul 23-25 septembrie, între orele 12 şi 20
    CINEMATOGRAFUL "Florin Piersic" - standul TICKETNET
    SALA POLIVALENTĂ CLUJ - Biroul INFO 
    Orar: luni-vineri, 10-18
    Agenţia WENS Travel – Eroilor (str. Eroilor nr. 10)
    Orar: luni–vineri, între orele 9–18
    oficiile poştale din Cluj-Napoca, magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Inmedio, hypermarketurile Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas.

Preţurilor li se adaugă taxe între 5 şi 9 lei, în funcţie de agenţia de bilete aleasă şi de categoria de bilet.

 

Mai multe informaţii despre concert puteţi afla de pe pagina de Facebook a evenimentului, respectiv la adresa www.backstage-events.ro, websiteul oficial al organizatorilor.

 

dle templates freefilm online


Categoria: Life Style

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama