Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, aleşi şefi la Camera Deputaţilor şi Senat

Autor: Claudiu.Padurean din 22 decembrie 2016, Vizualizari: 1 671

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, aleşi şefi la Camera Deputaţilor şi SenatPreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în timp ce co-preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost reales la şefia Senatului, potrivit RFI România.

 

 


În discursul său de după alegere, Liviu Dragnea  a vorbit despre cooperarea din Parlament şi despre şansa partidelor, inclusiv din Opoziţie, de a-şi exprima şi promova punctele de vedere. Miza, spune Liviu Dragnea, sunt proiectele mari, în interesul României şi refacerea reputaţiei Parlamentului, relatează ClujInsider.ro.

 

Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor a afirmat că va iniţia un proces parlamentar prin care – împreună cu instituţiile abilitate ale statului şi în primul rând cu Guvernul – Parlamentul să facă ordine în legislaţie şi să clarifice raporturile dintre instituţii.

”Această ordine este una dintre condiţiile fundamentale pentru aplicarea legii în România. Ţine de noi să restabilim puterea instituţională a Parlamentului. (…) Activitatea de control a instituţiilor pe care Parlamentul este abilitat să o exercite nu trebuie să mai fie mimată. De asemenea, vreau să transmit un mesaj foarte puternic: Parlamentul este locul unde se naşte legea, dar şi locul unde se stopează abuzul în aplicarea ei. Anul 2017 şi anii care urmează nu sunt uşori. Toţi ne-am angajat în această campanie electorală să producem creştere economică susţinută şi să aducem bunăstare românilor. Este datoria noastră, a parlamentarilor români să facem legi bune şi clare, să îi ajutăm pe români să creadă în România”, a fost mesajul lui Liviu Dragnea. El a ratat posibilitatea de a deveni prim-ministru deoarece în România este o vigoare o lege care interzice celor care au suferit condamnări penale să fie membri ai Guvernului. Liviu Dragnea este condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012.

dle templates freefilm online


Categoria: Politica

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama