Clujenii colindă Familia Regală la Săvârşin

Autor: Claudiu.Padurean din 22 decembrie 2016, Vizualizari: 3 375

Clujenii colindă Familia Regală la SăvârşinFamilia Regală a României îşi petrece sărbătorile de Crăciun la castelul din Săvârşin, judeţul Arad. Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei, Principele Radu şi Principesa Maria îi vor primi pe colindători în Satul Regal. Mâine seară, de la ora 17.00, în Muzeul Automobilului, va avea loc Concertul de Colinde, care va fi susţinut de artişti ai Coralei Regale Transilvane, ai Operei Naţionale Române din Cluj şi de Corul de Copii Allegria al Parohiei Greco-Catolice Andrei Mureşanu din Cluj. Este vorba de grupul de copii care l-a coindat anul trecut pe Papa Francisc, la Vatican.


Membrii Familiei Regale a României îi primesc mâine la Săvârşin pe colindătorii veniţi din toată România şi din Republica Moldova. Unii dintre ei merg cu familia, alţii s-au organizat în grupuri mai numeroase. Aşa ar fi elevii Şcolii Elf din Cluj-Napoca.

 

Tot mâine, membrii Familiei Regale vor face donaţii celor care trăiesc în Centrul de Vârstnici Căprioara din Săvârşin, precum şi nevoiaşilor din sat.

 

În Ajunul Crăciunului, Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei, va prezenta mesajul de Naşterea Domnului, apoi membrii Familiei Regale vor primi colindul Dubaşilor de la Săvârşin. În data de 25 decembrie, membrii Familiei Regale vor participa la liturghia oficiată în biserica parohială ortodoxă din Săvârşin.

 

 

dle templates freefilm online


Categoria: Eveniment

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama