Senatorul Vasile Ilea il trage de maneca pe Emil Boc: Unde ati disparut domnule primar?

Autor: invitati din 15 martie 2017, Vizualizari: 874

PSD Cluj-Napoca constată cu regret indolenţa edilului Emil Boc cu privire la participarea sa, la un eveniment care putea veni în sprjinul clujenilor, în condiţiile în care alţi primari din Transilvania şi-au respectat cu adevărat statutul de primar.




„L-am tot auzit pe primarul Emil Boc cum se plânge că Guvernul Grindeanu văduveşte Clujul de finanţări importante. Constat că dă dovadă nu numai de demagogie ieftină, ci şi de o excesivă indolenţă. Iar din păcate, nepăsarea sa afectează mai ales interesele municipiului Cluj-Napoca. Ştiam că luni trebuia să aibă loc Adunarea Asociaţiei Municipiilor din România, reuninune la care era invitat şi premierul Sorin Grindeanu, dar şi cei mai importanţi miniştri din cabinetul său. Cu doi dintre primarii din judeţul Cluj m-am întâlnit în Aeroport, erau extrem de entuziasmaţi că-şi pot expune problemele, proiectele, că vor putea fi ascultaţi. După şedinţă mi s-a comunicat că numai domnul Boc a fost, aşa, doar în trecere pe acolo. A intrat şi a plecat, pur şi simplu, fără să aştepte ca măcar să înceapă dezbaterile. Cum se poate aşa ceva, mă întreb şi vă întreb? Oare dintr-o dată problema Centurii Metropolitane nu mai constituie aşa o mare urgenţă, pentru Primăria clujeană? Spitalul Regional nu mai este o prioritate pentru judeţul Cluj? Alocările de fonduri de la bugetul central nu mai sunt o necesitate? I-a avut în faţă pe domnul Grindeanu, pe doamna Shaidehh, însă primarul Boc avea alte preocupări. A intrat, apoi a plecat, fără ca măcar să salute. Aşa înţelege el să-i convingă pe guvernanţi să se aplece asupra problemelor Clujului. În opinia domnului Boc - fost premier al României - să faci lobby pentru proiectele tale nu presupune decât să se consemneze în presă că ai trimis nişte scrisori la Guvern, sau că i-ai urechiat pe parlamentarii PSD. El pare să nu fi auzit în veci de întâlniri cu guvernanţii, de întâlniri cu nişte lideri care iau decizii. Toţi primarii marilor oraşe au fost acolo, au primit promisiuni privind demararea unor proiecte regionale, au negociat, şi-au prezentat problemele. Domnul Boc a plecat la începutul şedinţei, fără să schimbe măcar un singur cuvânt cu oamenii din Guvernul României. Să-i mulţumim, aşadar, pentru cum ştie el să reprezinte interesele Clujului” a declarat preşedintele PSD Cluj-Napoca, senatorul Vasile Ilea.

dle templates freefilm online


Categoria: VOX POLITICA

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama