ClujInsider.ro: Au început înscrierile pentru ediţia 2017 a programului „Bursele Europene: Jurnalişti în Dialog”

Autor: Claudiu.Padurean din 17 martie 2017, Vizualizari: 1 504

ClujInsider.ro: Au început înscrierile pentru ediţia 2017 a programului „Bursele Europene: Jurnalişti în Dialog”Freedom House şi Comisia Europeană au lansat ediţia din 2017 a unuia dintre cele mai prestigioase programe dedicate jurnaliştilor şi bloggerilor, anunţă ClujInsider.ro.


Programul se adresează ziariştilor din presa locală şi regională – print, online, radio, TV -, precum şi bloggerilor şi freelancerilor care sunt interesaţi să cunoască modul în care Uniunea Europeană influenţează viaţa comunităţii locale în care îşi desfăşoară activitatea, anunţă FreedomHouse.ro.

 

Pentru a fi selecţionaţi în program, vă puteţi înscrie până vineri, 21.04.2017 (inclusiv), prin transmiterea către Freedom House România a CV-ului dumneavoastră şi a cel puţin unui articol, analiză, reportaj ori postare în care aţi abordat tematica europeană.

Proiectul este compus din două seminare pentru jurnalişti şi bloggeri, ce vor avea loc în perioada mai – iulie. Locul de desfăşurare al acestor seminare va fi anunţat ulterior. Ca şi în anii anteriori, participanţii cei mai activi în cadrul seminarelor se vor bucura de o vizită sau de un stagiu de studiu la Bruxelles.

 

Alături de dna Angela Cristea, şef al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, şi de alţi vorbitori cu expertiză în domeniu, vom dezbate temele europene ale momentului şi evoluţiile politice, economice şi de securitate regionale.

 

Pentru participarea la selecţie, vă rugăm să trimiteţi CV-ul şi un articol, analiză, reportaj ori postare în care aţi abordat tematica europeană, redactat şi publicat în anul 2016, la bej@freedomhouse.ro, cu copie la alex.stoianovici@freedomhouse.ro, până cel târziu în data de 21 aprilie 2017.

 

Vă rugăm să menţionaţi drept titlu al email-ului:
Înscriere [prenume] [nume] BEJD 2017.
Persoană de contact:

Alex Stoianovici

Coordonator proiecte

Freedom House România
0726 406 509

dle templates freefilm online


Categoria: Social

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama