RFI: Cărţile electronice de identitate, pe ultima sută de metri

Autor: Claudiu.Padurean din 20 martie 2017, Vizualizari: 1 415

RFI: Cărţile electronice de identitate, pe ultima sută de metriMinisterul de interne a pus în dezbatere publică proiectul de lege referitor la înlocuirea cărţilor de identitate cu cărţile electronice care vor conţine datele titularului, inclusiv cele biometrice, respectiv imaginea facială şi amprentele de la două degete. O altă noutate este legată de faptul că introducerea cărţii electronice de identitate va scoate din uz cardul de sănătate, pe care îl va înlocui, potrivit RFI România.


Proiectul de Lege,  a cărui adoptare era prevăzută în Programul de guvernare, are drept obiectiv citez asigurarea unor garanţii suplimentare de securitate cetăţenilor şi instituţiilor publice şi private. De ce? Pentru că aceste acte de identitate nu vor mai putea fi falsificate. O noutate este că, prin acest act normativ se introduce, pentru prima dată, posibilitatea eliberării unei cărţi de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi. Aceasta înseamnă că inclusiv nou născuţii şi copiii până în 14 ani vor putea avea acte de identitate.

 

Cartea electronică de identitate va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. În format electronic vor fi înscrise: numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii titularului, semnătura olografă a titularului, imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete, Codul Numeric Personal şi adresa de domiciliu. Cartea electronică de identitate va asigura şi funcţionalitatea cardului de sănătate, care nu va mai fi folosit de la momentul eliberării noului document de identitate.

 

Punerea în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple va fi realizată eşalonat, în termen de cel mult 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate sau a primei cărţi de identitate simple, pe măsura asigurării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor cu suportul tehnic necesar. Stabilirea şi actualizarea contravalorii cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple se vor face de către Imprimeria Naţională, cea care le va produce. În schimb, personalizarea documentelor se va realizeaza în Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

 

Iniţiatorii proiectului de lege spun că printre beneficii se numără faptul că titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice - bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţionale, ceea ce va conduce la simplificarea interacţiunii cu autorităţile publice, prin creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice.

 

Ministerul de Interne a prevăzut în proiect posibilitatea obţinerii unei cărţi de identitate simple de către persoanele care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză în mod expres obţinerea unei cărţi electronice de identitate. Vă reamintim că, la momentul lansării cardurilor de sănătate, Biserica Ortodoxă Română a solicitat alternative în cazul pacienţilor care refuză cardul naţional de sănătate pe motiv de conştiinţă sau religioase şi numeroase. Câteva zeci de organizatii neguvernamentale creştine au protestat împotriva introducerii actelor biometrice.

 

În fine, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a dat asigurări că emiterea noilor acte nu va duce la dispariţia imediată a cardurilor de sănătate. Acestea vor circula ani buni în paralel cu cartea electronică de identitate, înlocuirea urmând să se facă treptat, după cum  a declarat pentru News.ro preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Radu Ţibichi. Preşedintele CNAS a precizat că valabilitatea cardului de sănătate până la apariţia cărţii electronice de identitate care îi preia funcţionalităţi nu este o noutate, fiind prevăzută în Legea sănătăţii din 2006.  "Cardul de sănătate nu va fi eliminat, este din nou un mesaj cu iz apocaliptic. Repet, prevederea este din 2006, nu este nicio bombă”, a spus Radu Ţibichi. Preşedintele CNAS a amintit că, oricum actualul card naţional de sănătate e valabil doar cinci ani şi de anul viitor trebuie să fie retipărit.

dle templates freefilm online


Categoria: Social

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama