NRA şi-a prezentat cele 6 echipaje care vor concura în Campionatul Naţional de Raliuri

Autor: mihaela.ursan din 30 martie 2017, Vizualizari: 1 816

NRA şi-a prezentat cele 6 echipaje care vor concura în Campionatul Naţional de RaliuriCampioana naţională a României în materie de motorsport, Napoca Rally Academy (NRA) porneşte în anul competiţional 2017 cu 6 dintre echipajele membre.


În vizorul echipierilor NRA sunt patru clasamente, în timp ce campionul naţional, campionul Junior WRC şi WRC 3 şi membru al Napoca Rally, Simone Tempestini, împreună cu Marc Banca, al său copilot, îşi propun titlul de campioni naţionali absoluţi.

Tânărul Tempestini recunoaşte, de asemenea, că "se va folosi" de etapele din cadrul Campionatului Naţional pentru a se pregăti şi de probele din cadrul WRC, care urmează să înceapă în data de 6 aprilie în Corsica.

"Obiectivul pentru 2017 în România este repetarea parcursului bun şi a performanţelor de anii trecuţi; ne dorim un nou titlu de campioni naţionali. Vom aborda cu multă grijă şi programul pe care îl vom avea în Campionatul Mondial (WRC). În acest sens, Raliul Braşovului va fi şi un foarte bun test pentru noua maşină", a precizat Simone.

Simone Tempestini şi Marc Banca vor concura la bordul unui Citroen DS3 R5.

Celelalte echipaje din cadrul NRA aflate la startul Campionatului Naţional sunt: Bogdan Marişca, secondat de Carmen Poenaru-Găureanu, maşina urmând a fi Ford Fiesta R5, un pachet cunoscut fanilor încă de sezonul trecut. Florin Tincescu îl va avea în dreaptape Sergiu-Sebastian Itu, cei doi urmând a concura la bordul unui Mitsubishi Lancer EVO IX. Vlad Cosma va face pereche cu Diana Haţegan, pe un Subaru Impreza GC8. Mihai Manole va apărea şi în acest sezon culorile NRA, urmând să efectueze un program de şase etape, avându-l în dreapta pe Florin Dorca şi concurând pe un Peugeot 208 R2, iar Norbert Maior va rămâne la volanul unei Dacia Sandero, dar marea noutate este cooptarea în echipaj a experimentatului navigator Dorin Pulpea.

"Suntem foarte aproape de prima etapă a campionatului şi sunt extrem de bucuros că voi fi din nou la start. Marea noutate pentru mine este cooptarea experimentatului navigator Dorin Pulpea, care-mi va sta alături începând chiar cu etapa de la Braşov. Mi-ar plăcea ca împreună cu Dorin să am un parcurs bun şi să creştem de la o cursă la alta. Am încredere că vom fi destul de rapizi anul acesta, aşa că îmi doresc să obţinem titlul Cupei Dacia la finalul sezonului. Acesta este principalul nostru obiectiv", a menţionat Norbert Maior.

Legendarul Bogdan Marişca a susţinut că echipajul său nu va lua parte la toate etapele din concurs, dar că va trage pentru podium.

"Nu vom avea un sezon complet, dar încercăm să luăm startul la cât mai multe etape, în funcţie de buget. Vom concura cu un Ford Fiesta R5, o maşină extraordinară, vom încerca să tragem la fiecare raliu pentru podium şi să ajutăm proiectul NRA să "urce" cât mai sus. Sperăm să fie un sezon frumos şi spectaculos!" a declarat Marişca.

CNRD 2017 debutează în 31 martie cu Etapa I de la Braşov, urmând să se desfăşoare după următorul calendar:
- 31.03 - 01.04 - Etapa I, Braşov
- 05.05 - 06.05 - Etapa II, Cluj
- 02.06 - 03.06 - Etapa III, Arad
- 17.06 - 18.06 - Etapa IV, Bacau
- 14.07 - 16.07 - Etapa V, Harghita
- 08.09 - 10.09 - Etapa VI, Iasi
- 07.10 - 08.10 - Etapa VII, Sibiu


NRA şi-a prezentat cele 6 echipaje care vor concura în Campionatul Naţional de Raliuri
NRA şi-a prezentat cele 6 echipaje care vor concura în Campionatul Naţional de Raliuri
NRA şi-a prezentat cele 6 echipaje care vor concura în Campionatul Naţional de Raliuri
NRA şi-a prezentat cele 6 echipaje care vor concura în Campionatul Naţional de Raliuri
NRA şi-a prezentat cele 6 echipaje care vor concura în Campionatul Naţional de Raliuri

dle templates freefilm online


Categoria: Sport

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama