Reacţii internaţionale după atacul lui Orban împotriva CEU

Autor: Claudiu.Padurean din 31 martie 2017, Vizualizari: 1 615

Reacţii internaţionale după atacul lui Orban împotriva CEUReacţii internaţionale după ce premierul Ungariei, Victor Orban, a propus o modificare legislativă care ar duce la închiderea abuzivă a Central European University. Fondată în urmă cu 25 de ani de George Soros, investitor american de origine maghiară, CEU este una dintre cele mai cunoscute şcoli de master şi doctorat din Europa Centrală şi de Est, prezentă în topurile celor mai bune o sută de universităţi din lume. Acreditată atât in Ungaria cât şi în State Unite, universitatea privată primeşte anual peste o mie de studenţi din aproximativ o sută de ţări ale lumii, transmite RFI România


Conducerea universităţii denunţă propunerile legislative ca abuzive şi ilegale, precizând că nu negociază conţinutul lor. Intenţia modificării legislaţiei era cunoscută board-ului CEU din urmă cu o lună, timp în care nu a existat nicio consultare sau informare din partea autorităţilor, deşi reprezentanţii universităţii au încercat să ia legătura cu ministrul Educaţiei. Reprezentanţi ai Guvernului maghiar şi presa pro-Orban de la Budapesta transmit că CEU ar funcţiona fără autorizaţie. Răspunsul a fost oferit imediat de rectorul şi preşedintele universităţii, Michael Ignatieff, profesor canadian care până în 2014 a predat la Harvard. Într-o scrisoare publică urmată de o conferinţă de presă, el a subliniat că în cei 25 de ani de activitate, Central European University a fost în permanenţă în acord cu legislaţia ungară.

 

"Aş vrea să precizez clar pentru presa naţională şi cea internaţională că legislaţia propusă de Guvernul Ungariei cu privire la învăţământul universitar este ne vizează direct şi discriminatorie, atacă CEU şi este un asalt absolut inacceptabil la adresa libertăţii academice. Atacă nu doar libertatea noastră academică, ci libertatea academică a învăţământului universitar din Ungaria în general. Suntem o instituţie academică independentă, acreditată atât în Statele Unite ale Americii, cât şi de autorităţile din Ungaria. Aş vrea să fie foarte clar: această instituţie a respectat întotdeauna şi va respecta întotdeauna, fără nicio excepţie, toate rigorile legii din această ţară – fie că a fost vorba de taxe, acreditare, vize sau permise de muncă. Am fost întotdeauna foarte scrupuloşi cu privire la respectarea legilor maghiare şi orice afirmaţie contrară este defăimătoare. Vom acţiona împotriva celor care fac afirmaţii defăimătoare, care ne afectează reputaţia, folosind toate mijloacele legale pe care le avem la dispoziţie" a declarat Michael Ignatieff.

 

Reacţii de susţinere au apărut imediat. Reprezentaţi oficiali ai mai multor Ambasade străine la Budapesta au participat la conferinţa de presă în semn de susţinere, printre care şi România. Ambasada Americană din capitala Ungariei a emis o poziţie publică în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la propunerile Guvernului Orban şi se opune oricăror acţiuni care ar afecta activitatea sau independenţa unităţii. „CEU este acreditată atât de autorităţile americane, cât şi de cele maghiare. A angajat şi educat mii de cetăţeni unguri. Este o instituţie academică de prim rang, cu o excelentă reputaţie în Ungaria şi în lume, un important pol de libertate academică în regiune” – se arată într-un document oficial, care mai subliniază că CEU este o poveste de succes în relaţiile americano-maghiare.

Universitatea maghiară din Szeged şi-a exprimat solidaritatea faţă de CEU, considerând că intenţia Guvernului este în defavoarea interesului maghiar. Profesorul Michael Kennedy, membru al în board-ul European Humanities University, compară situaţia din Ungaria cu atacul autorităţilor din Belarus împotriva universităţii din care face parte. Unitatea a fost forţată să îşi încheie activitatea de la Minsk în 2004 şi să se mute la Vilnius.

 

De altfel primarul din Vilnius, un fost absolvent al Central European University, a trimis o scrisoare deschisă rectorului CEU în care propune mutarea universităţii în capitala Lituaniei. Rectorul CEU a declarat însă că universitatea de la Budapesta nu se va închide şi nici nu se va muta.

 

„Nu vom închide niciodată această universitate şi vom menţine continuitatea academică a programelor noastre indiferent ce se va întâmpla. Studenţii înscrişi acum îşi vor încheia studiile fără probleme, iar cei care au fost acceptaţi pentru anul următor pot fi liniştiţi, îi aşteptăm în Septembrie şi vom fi aici. Nu avem altă casă decât Budapesta. Ne-am purtat bine cu Budapesta şi Budapesta s-a purtat bine cu noi. Aceasta este casa noastră şi nu am făcut nimic rău. Dacă simţiţi indignare în vocea mea, este pentru că pare Guvernul Ungariei nu a reuşit să înţeleagă contribuţia noastră la viaţa academică din Ungaria, rolul pe care îl avem în viaţa intelectuală a ţării şi creditul pe care îl aducem culturii intelectuale în general" a precizat rectorul CEU.  

 

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei, absolventă CEU, a declarat pentru The Guardian că atacul lui Orban împotriva CEU este un atentat la adresa educaţiei liberale şi libertăţii academice în general. Comunitatea CEU reuneşte 14.000 de absolvenţi, 1800 de studenţi şi 200 de profesori. Printre absolvenţii CEU se numără preşedintele Georgiei, prima femeie de origine romă din Parlamentul European, primari ai unor oraşe europene, jurnalişti şi reprezentanţi ai unor ONGuri active pe plan internaţional.

dle templates freefilm online


Categoria: International

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama