Alegerii fără emoţii în PNL Cluj. Liberalii vor fi conduşi de tripleta Daniel Buda - Marius Nicoară - Mircea Moroşanu

Autor: Claudiu.Padurean din 23 aprilie 2017, Vizualizari: 2 235

Alegerii fără emoţii în PNL Cluj. Liberalii vor fi conduşi de tripleta Daniel Buda - Marius Nicoară - Mircea MoroşanuMembrii PNL Cluj şi-au ales azi noua conducere, care urmează să gestioneze destinele acestei formaţiuni politice pentru următorii patru ani. În funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a fost reales europarlamentarul Daniel Buda. În posturile de prim-vicepreşedinţi au fost aleşi senatorul Marius Nicoară şi primarul oraşului Huedin, Mircea Moroşanu.


De asemenea, participanţii la conferinţa judeţeană a PNL Cluj au ales opt vicepreşedinţi, care se adaugă liderilor liberali care sunt vicepreşedinţi de drept: preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, şi deputaţii Florin Stamatian, Adrian Oros şi Sorin Moldovan. Cei opt vicepreşedinţi aleşi sunt viceprimarul Dan Tarcea, fostul primar interimar al Clujului, consilierul local din Cluj-Napoca, Radu Moisin, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, fostul secretar de stat Cristian Haiduc, primarul comunei Floreşti, Horea Şulea, precum şi consilierii judeţeni Dorel Secară, Mariana Leş şi Dan Gavrea.

 

Liberalii clujeni i-au votat şi pe noii membri ai Biroului Permanent Judeţean. Este vorba de consilierul judeţean Marinel Andro, de directorul Cluj Innovation Park, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Alexandru Coroian, de reprezentantul municipalităţii în cdrul structurilor zonei metropolitane, Zoltan Coraian, de consilierul Giulian Groşan, de fosta şefă a Inspectoratului Şcolar Judeţean, Anca Hodorogea, de primarul comnei Băişoara, Minodora Luca, de consilierul judeţean Marinela Marc, de Angela Marchiş, de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marius Mînzat, care a fost şi preşedinte al Consiliului, de fostul viceprimar din Dej, Aurelian Mureşan, de Marius Mureşan, de fostul deputat Mircea Puşcă, şi de consilierii Ciprian Rigman, Iuliu Sânmărtean şi Cosmin Todea. Primarul Clujului, Emil Boc, va fi membru de drept al Biroului Permanent Judeţean. De asemenea, din noul BPJ mai fac parte, în calitate de membri de drept, preşedinţii organizaţiilor speciale ale PNL şi anume: preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale Cluj, Mihaela Suciu, co-preşedinţii Clubului Studenţilor Liberali Cluj, Cristian Manolachi şi Gheorghe Pop, co-preşedinţii Organizaţiei Persoanelor de Vârsta a Treia Cluj, Otilia Pintea şi Ioan Cătană, co-preşedinţii Organizaţiei Oamenilor de Afaceri Cluj, Ovidiu Florian şi Florin Gliga. Preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitraj va fi fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Călin Tuluc, iar preşedintele Comisiei Judeţene de Revizie şi Cenzori va fi Gheorghe Şerban.

 

Reprezentanţii liberalilor clujeni au mai ales şi noul trezorier al partidului, fostul deputat Petru Călian. Postul de secretar general va fi  ocupat de Mircea Abrudean, secondat din poziţiile de secretari generali adjuncţi de Maria Forna şi de Vasile Irimieş.

 

La conferinţa PNL Cluj au participat şi reprezentanţi ai conducerii centrale a acestui partid, între care preşedintele interimar, Raluca Turcan, şi secretarul general interimar, Cristian Buşoi, precum şi candidaţi la postul de preşedinte la alegerile interne din 17 iunie, precum Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu. Raluca Turcan a afirmat că, pentru perioada următoare, principala preocupare a liderilor PNL va trebui să fie opoziţia puternică faţă de Guvernul PSD-ALDE, ceea ce ar însemna, în opinia sa, renunţarea la apatia care a caracterizat multe dintre filialele formaţiunii liberalilor.

 

Cele mai picante momente au fost cele în care unul dintre liderii de frunte ai USL-ului de odinioară, Cristian Buşoi, l-a lăudat pe Emil Boc, pe care îl demoniza odinioară, şi afirma că măsurile luate de Guvernul Emil Boc din perioada crizei economice au salvat România, în condiţiile în care tocmai aceste măsuri au fost criticate dur de lideri ai vechiului PNL, precum Cristian Buşoi. Aceste declaraţii au atras replica contracandidatului lui Cristian Buşoi la alegerile interne din PNL, fostul ministru al Justiţiei din Guvernele Tăriceanu şi Boc, Cătălin Predoiu. El a afirmat că în PNL încă există problema dublului discurs şi a adăugat că s-ar bucura să audă aceleaşi lucruri spune şi la Antena 3.

 

dle templates freefilm online


Categoria: Politica

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama