Francezii din Cluj au votat la alegerile prezidenţiale. Ce aşteaptă ei de la noul preşedinte

Autor: Claudiu.Padurean din 23 aprilie 2017, Vizualizari: 6 682

Francezii din Cluj au votat la alegerile prezidenţiale. Ce aşteaptă ei de la noul preşedinteMembrii comunităţii franceze din Cluj şi-au exercitat dreptul de vot la alegerile prezidenţiale franceze la secţia de votare amenajată în clădirea Institutului Francez. Pe listele electorale s-au înscris 506 alegători, adică mai puţin de jumătate din totalul francezilor care locuiesc în judeţ. Cei mai mulţi dintre cei care au votat la Cluj se aşteaptă ca noul preşedinte al Franţei să continue politica proeuropeană a predecesorilor săi.


”Sper, totuşi, să susţină în continuare Uniunea Europeană, pentru că îmi doresc ca, în continuare, studenţii francezi din străinătate să se poată întoarce în ţara lor sau să studieze în continuare unde doresc afară. Apoi, există numeroase probleme: şomajul, avansul islamismului…”, a spus o studentă.

 

”Am o speranţă foarte vagă, nu prea ştiu ce să vă răspund. Sper că va fi un preşedinte care să răspundă aşteptărilor numeroşilor alegători francezi”, a adăugat o altă tânără, în timp ce un domn în vârstă a declarat că aşteaptă ca noul preşedinte să facă mai puţine ”tâmpenii” decât predecesorii săi.

 

Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc peste două săptămâni. La Cluj, secţia de votare va funcţiona, de asemenea, în clădirea Institutului Francez.

 

Centristul independent Emmanuel Macron, liderul grupării En Marche, a ieşit în fruntea primului tur de scrutin prezidenţial din Franţa cu un scor între 23% şi 24% în funcţie de exit poll-uri, fiind urmat de extremista de dreapta Marine Le Pen, şefa Frontului Naţional, între 21,6% şi 23%. Pe locul trei, umăr la umăr, stângistul Jean-Luc Mélenchon şi conservatorul François Fillon, ambii creditaţi cu un scor cuprins între 19 şi 20 de procente. Benoît Hamon, estimat între 6% şi 7%, obţine cel mai slab scor al socialiştilor din 1969 încoace. E vorba pentru moment doar de rezultate parţiale bazate pe estimările institutelor de sondaje, potrivit RFI România.

dle templates freefilm online


Categoria: Reportaj / International

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama