Comisarul european Tibor Navracsics la Cluj: Uniunea Europeană are nevoie de o politică pentru a opri migraţia creierelor

Autor: Claudiu.Padurean din 17 mai 2017, Vizualizari: 2 168

Comisarul european Tibor Navracsics la Cluj: Uniunea Europeană are nevoie de o politică pentru a opri migraţia creierelorUniunea Europeană are nevoie de instrumente politice comune pentru a opri migraţia creierelor dinspre ţările Europei Orientale şi de Sud-Est către ţările mai bogate din Occident, a declarat la Cluj comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport, Tibor Navracsics. El a mai afirmat că una dintre soluţii ar putea fi sprijinirea mai multor proiecte dedicate mediului rural.


Ţările din Europa Centrală şi de Est, precum şi cele din Europa de Sud-Este se confruntă cu o problemă comună. Este vorba de migraţia creierelor. Mai ales tinerii din aceste regiuni îşi părăsesc locurile natale, a declarat la Cluj comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport, Tibor Navracsics.

 

”Cred că este o problemă comună a celor care trăim în Europa Centrală şi de Est, precum şi în cea de Sud-Est, pentru că avem un flux constant de tineri care pleacă din aceste ţări spre ţările din Vest. Cred că avem nevoie de o soluţie europeană, de noi instrumente politice pentru a face faţă acestor provocări. Putem pune unele elemente ale soluţiei între obiectivele politicii regionale, dar, de asemenea, între obiectivele politicii rurale şi de dezvoltare rurală”, a spus oficialul maghiar.

 

Comisarul european crede că o soluţie pentru astfel de probleme ar putea fi  elaborarea unor proiecte speciale. ”Ar putea exista proiecte dedicate prin care am putea ajuta zonele rurale ca să aibă proprii lor oameni educaţi. Putem să le oferim un sprijin financiar mai mare sau putem ajuta guvernele să abordeze aceste probleme în viitor”, a adăugat Tibor Navracsics.

 

Comisarul european se află într-o vizită de două zile la Cluj. În această seară, el a participat la un dialog cu tinerii, alături de fostul ministru pentru Afaceri Europene, Vasile Puşcaş. Mâine, comisarul european va vizita castelul Banffy din Bonţida şi va participa la Congresul FUEN de la Cluj.

 

 

dle templates freefilm online


Categoria: Economie / International

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama