Horia Nasra sare in apararea profesorilor, explicandu-i lui Tariceanu ca este o onoare sa fii profesor

Autor: invitati din 10 iunie 2017, Vizualizari: 942

După  de Legea salarizării a fost adoptata de Parlamentul României, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a exprimat nemulţumirea în privinţa măririlor salariale. Iar majorarile pentru profesori i s-au parut cele mai nepotrivite.


„Vorbim de o anvelopa salariala si, ati vazut, au fost discutii, negocieri, ca pana la urma si celelalte avantaje sa se transforme tot in bani. Ma refer la tichetele de masa, la voucherele de vacanta, care nu erau incluse in ceea ce s-a discutat initial. Au venit alte sporuri sa se adauge, pe care ministrul Muncii, ieri (marti – n.r.), le-a mentionat. 
 
Am vazut, de exemplu, la educatie, spor de solicitare neuropsihica. Iertati-ma, am lucrat si eu in invatamant, programul nu e de opt ore pe zi in invatamantul preuniversitar. Daca pui la cap toate vacantele, ai patru luni de vacanta pe an. Patru luni de vacanta. Eu nu gasesc ca sunt justificate unele din aceste majorari”, a declarat Calin Popescu Tariceanu.
Horia Nasra: Într-o democraţie funcţională, educaţia şi sănătatea trebuie tratate din perspectiva investiţiilor nu a costurilor!
Preşedinte PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a luat apărarea cadrelor didactice susţinând că este o onoare să fii profesor şi considerând că orele de vacanţă nu pot fi cuantificate: „Meseria de profesor nu trebuie cuantificată în ore. Onoarea de a educa şi de a creşte caractere este şi atunci când profesorul pregăteşte cursurile pentru elevi şi atunci când corectează teze sau lucrări în afara celor opt ore şi a perioadei de vacanţă.

Într-o democraţie funcţională, educaţia şi sănătatea trebuie tratate din perspectiva investiţiilor nu a costurilor”.

 

dle templates freefilm online


Categoria: VOX POLITICA

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama