RFI: Moţiunea de cenzură a trecut. Guvernul Grindeanu a fost demis

Autor: Claudiu.Padurean din 21 iunie 2017, Vizualizari: 2 164

RFI: Moţiunea de cenzură a trecut. Guvernul Grindeanu a fost demisMoţiunea de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu a fost adoptată, cu 241 de voturi pentru şi zece împotrivă, potrivit anunţului oficial, făcut de la tribuna Parlamentului. Executivul este considerat demis. Pentru trecerea moţiunii era nevoie de 233 de voturi pentru. Preşedintele Klaus Iohannis va convoca pentru luni consultări cu partidele parlamentare, în vederea formării noului Guvern, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, potrivit RFI România.


remierul Sorin Grindeanu a declarat miercuri la Parlament că a avut o discuţie cu liderul PSD, Liviu Dragnea, care i-a cerut din nou să demisioneze.

 

”Cu domnul Dragnea am avut (o discuţie-n.r.), am încercat să găsim o soluţie, dânsul continuă să rişte cerând să demisionez înainte de a intra în sala de vot. Lucrul acesta nu este posibil, deci mergem la vot”, spune Grindeanu, care susţine că moţiunea ”nu va trece”.

La rândul său, Liviu Dragnea afirmă că a avut ”o discuţie privată” cu Sorin Grindeanu.

dle templates freefilm online


Categoria: Politica

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama