Turda a început să atragă turişti din Dubai şi din Israel

Autor: Claudiu.Padurean din 28 iulie 2017, Vizualizari: 830

Turda a început să atragă turişti din Dubai şi din IsraelDubaiul este una dintre cele mai apreciate destinaţii de către turiştii români. Însă nu doar românii merg în Dubai, ci au început şi turiştii din emiratul aflat în Orientul Mijlociu să vină în România. Ei sunt atraşi de Salina Turda, cel mai vizitat obiectiv turistic din ţară şi care a fost declarat de Business Insider drept cel mai frumos loc subpământean din lume. Salina atrage şi turişti din Israel, China sau Statele Unite ale Americii.


Salina Turda este faimoasă datorită frumuseţii sale, dar şi datorită proprietăţilor curative ale aerului sărat. De la reamenajarea sa, salina a transformat Turda într-o destinaţie turistică internaţională, care atrage turişti din întreaga lume, după cum spune directoarea unui hotel de patru stele din acest oraş, Hotelul Salis, Violeta Bercea.

 

Turiştii care ajung în Turda merg la salină, însă, apoi vizitează şi alte obiective turistice din oraş, în special cele cu caracter istoric, mai spune Violeta Bercea.

 

Salina Turda a avut anul trecut peste 600.000 de vizitatori. Ea este singurul loc subpământean din lume disponibil pe aplicaţia Google Street View. Salina este şi locul unde au fost filmate scvenţe dintr-unul dintre filmele din seria Batman şi a făcut obiectul unor reportaje difuzate de instituţii de presă precum CNN sau televiziunea publică din Japonia.

dle templates freefilm online


Categoria: Destinatii de Vacanta

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama