Comunitatea medicală şi reprezentanţii organizaţiilor părinţilor salută decizia Ministerului Sănătăţii de a cumpăra vaccin pneumococic

Autor: Claudiu.Padurean din 17 august 2017, Vizualizari: 1 054

Comunitatea medicală şi reprezentanţii organizaţiilor părinţilor salută decizia Ministerului Sănătăţii de a cumpăra vaccin pneumococicMai multe societăţi medicale şi organizaţii ale părinţilor au salutat decizia reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii de a cumpăra doze de vaccin pneumococic cu 13 valenţe. Acest vaccin va fi disponibil gratuit pentru copii, prin Programul Naţional de Vaccinare.


Medicii spun că aceasta este una dintre cele mai importante măsuri din domeniul sănătăţii publice, în contextul în care România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitate infantilă, iar pneumonia constituie principala cauză de deces pentru copiii mai mici de cinci ani. Vaccinul care va fi folosit în România este utilizat în peste 100 de ţări. Scrisoarea adresată Ministerului Sănătăţii prin care este salutată introducerea acestui vaccin este semnată de liderii unor organizaţii precum Mame pentru Mare, Societatea Română de Pneumologie, Societatea Română de Pediatrie, Societatea Română de Pediatrie Socială şi Coaliţia România Sănătoasă.

dle templates freefilm online


Categoria: Social

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama