www.AutoPieseonline24.ro





Mai atrăgător, mai rapid şi mai tehnologizat. Ford dezvăluie noua versiune europeană a lui Mustang

Autor: mihaela.ursan din 12 septembrie 2017, Vizualizari: 352

Mai atrăgător, mai rapid şi mai tehnologizat.  Ford dezvăluie noua versiune europeană a lui MustangFord a dezvăluit, în cadrul Târgului Auto de la Frankfurt, noul Ford Mustang dedicat pie?ei din Europa.


Noul autovehicul are un design mai atrăgător, un motor sofisticat, îmbunătăţiri la nivelul suspensiilor, sisteme avansate de asistenţă a şoferului şi opţiuni suplimentare de personalizare pentru reprezentativul model sport.

Profilul lui Mustang, puternic şi uşor de recunoscut, oferă acum linii mai agresive şi mai atletice, îmbunătăţite de tehnologia LED pentru blocurile optice, de cele 11 nuanţe exterioare curajoase şi de noile opţiuni în ceea ce priveşte jantele din aliaj. Ford anticipează că noul Mustang va avea cea mai rapidă acceleraţie din istorie, motorul V8 de 5.0 litri care dezvoltă 450 CP fiind cuplat cu noua transmisie automată Ford cu 10 trepte.

Adaptat pentru a se ridica la aşteptările clienţilor europeni, caracterul dinamic al lui Mustang este optimizat cu ajutorul sofisticatei suspensii ajustabile MagneRide şi al sistemului selectabil Drive Modes, care include opţiunea personalizabilă My Mode. Tehnologia evacuării cu supape active include inovativul mod "Good Neighbour", dezvoltat pentru a nu deranja vecinii la ore matinale sau noaptea târziu.

Tehnologiile avansate de asistenţă a şoferului de pe Mustang includ Sistemul de asistenţă pre-coliziune cu depistarea pietonilor (Pre-Collision Assist with Pedestrian Detection) şi Sistemul de menţinere a benzii de rulare (Lane Keeping Aid), care îmbunătăţesc experienţa la volan oferindu-i şoferului liniştea necesară la condus. Interiorul contemporan de nivel înalt vine cu materiale moi la atingere şi cu un instrumentar de bord de 12 inci complet digital care le oferă pasagerilor o experienţă de top.

"Pasiunea europenilor pentru Mustang s-a dovedit a fi mai mare decât ne imaginam - aproape 30.000 de Mustang-uri aduc unul dintre cele mai reprezentative design-uri auto pe străzile de pe continent", spune Steven Armstrong, vicepreşedinte al Grupului şi preşedinte Ford Motor Company Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. "Puţine maşini pot să ofere o astfel de combinaţie de tradiţie, design şi performanţă adresată unei audienţe atât de largi. Noul Ford Mustang prezintă cel mai captivant pachet oferit până acum în istorie".

Exteriorul noului Ford Mustang este acum mai agresiv şi mai atletic, conservând însă caracterul u?or de recunoscut filtrat prin mai mult de 50 de ani de producţie a modelului. Profilul capotei este acum coborât şi integrează prize de aer, iar combinaţia cu grila frontală revizuită îi oferă lui Mustang o faţă incisivă ?i agresivă, îmbunătăţind în acelaşi timp aerodinamica.

Interiorul noului Mustang prezintă o atmosferă care tinde spre zona premium. Materiale noi moi la atingere sunt aşezate pe feţele de uşi, iar mânerele uşilor sunt finisate în aluminiu. Consola centrală este acoperită cu un material moale cusut manual într-o nuanţă contrastantă, efectul rezultat fiind unul dinamic şi de calitate superioară. Rama care înconjoară panoul de comenzi de pe bord este disponibilă în trei finisaje din aluminiu.

Un pachet interior Carbon Sport este la rândul său la dispozi?ia doritorilor pe întreaga gamă Mustang ?i include inserţii Alcantara la nivelul portierelor şi al scaunelor, un mâner din fibră de carbon al schimbătorului de viteze şi o ramă din fibră de carbon pentru instrumentele de pe panoul de bord. Scaune cu tapiţerie din piele, încălzite şi aerisite şi un volan încălzit sunt de asemenea disponibile în premieră la nivel de gamă, oferind un nivel de confort de top. Clienţii care optează pentru scaunele Recaro din piele au acum op?iunea de a alege între trei nuanţe de culoare: Show Stopper Red, Midnight Blue sau Ebony.

Performanele şi experienţa de şofat au reprezintă nucleul ADN-ului Mustang încă de la lansarea modelului, care a avut loc în 1964. Îmbunătăţirile la nivelul motorului, al şasiului şi al sistemelor tehnologice îi oferă lui Mustang posibilitatea de a pune la dispoziţia clienţilor cea mai satisfăcătoare experienţă de până acum.

Motorul Ford V8 de 5.0 litri a fost dezvoltat pentru a livra mai multă putere şi pentru a oferi o plajă mai largă de turaţii decât până acum. Vârful de putere anticipat, 450 CP, este sprijinit de introducerea unei tehnologii duale complexe care oferă injecţie directă de înaltă presiune şi injecţie multipunct la presiune scăzută, oferind astfel cuplu robust la turaţii mici.

Noul Mustang EcoBoost de 2.3 litri oferă 290 CP şi vine cu o experienţă antrenantă de şofat mulţumită funcţiei Overboost a turbocompresorului - care se activează în sarcină maximă pentru a oferi un plus de acceleraţie după fiecare schimbare superioară de treaptă - şi noii transmisii automate cu 10 rapoarte.

Avansata cutie de viteze cu 10 trepte oferă eficienţă în economia de carburant şi o acceleraţie îmbunătăţită. Sistemul electronic de control al transmisiei permite accesul la setări care optimizează performanţa prin sistemul Drive Modes, iar sistemul adaptiv ce programează schimbările de treaptă îi permite transmisiei să se adapteze la schimbările condiţiilor de rulare şi să selecteze treapta optimă indiferent de situaţie - de la vitezele de croazieră la acceleraţiile brutale pe linie dreaptă. Clapetele montate pe volan le oferă şoferilor control maxim la schimbarea treptelor.

Transmisia manuală cu şase trepte disponibilă pe ambele versiuni de motorizare a fost şi ea îmbunătăţită cu scopul de a oferi nivelul optim de cuplu. Pe motorul V8 de 5.0 litri, transmisia manuală a fost complet regândită pentru a include un ambreiaj de tip twin-disc şi o volantă cu masă dublă, scopul fiind creşterea ofertei de cuplu şi o modulare mai eficientă a ambreiajului. Motorul oferă Launch Control în versiunea standard pentru starturi consistente şi cu tracţiune maximă. Pachetul Electronic Line Lock, care aplică doar frânele pe roţile din faţă, îi lasă ?oferului posibilitatea de a roti doar roţile posterioare şi este acum standard şi pe motorul EcoBoost de 2.3 litri.

Inginerii Ford au crescut randamentul pachetului dinamic oferit de Mustang pentru a le pune la dispoziţie clienţilor o experienţă specială de şofat. Amortizoarele recalibrate îmbunătăţesc stabilitatea în viraje, iar suspensia posterioară este rigidizată, reducând mişcările nedorite care apar în zonele extreme ale maşinii. Barele anti-ruliu mai groase controlează de asemenea flexiunile caroseriei şi ale şasiului pentru o manevrabilitate precisă.

Noua tehnologie de evacuare cu supape active (Active Valve Performance Exhaust) le oferă în premieră celor de la volan posibilitatea de a ajusta notele sistemului de evacuare pentru a se asorta cu starea de moment sau cu contextul exterior. Inovatorul Good Neighbour Mode ("Bunul vecin") poate fi programat să limiteze automat sunetul evacuării în segmente pre-programate ale zilei pentru a nu-i deranja pe vecini în momentul pornirii legendarului V8 de 5.0 litri la ore matinale.

Mustang va fi oferit în premieră cu tehnologia Cruise Control Adaptiv (Adaptive Cruise Control) şi cu Sistemul de alertă în funcţie de distanţă (Distance Alert), acestea ajutând ?oferii să menţină o distanţă corectă faţă de vehiculul din faţă, dar şi cu Sistemul de avertizare la părăsirea benzii (Lane Departure Warning), care îi anunţă pe şoferi în momentul în care aceştia părăsesc accidental banda de rulare.

Un instrumentar de bord LCD complet digital şi personalizabil cu dimensiunea de 12 inci va afişa informaţii asortate cu modul de rulare selectat prin Drive Modes - sistem similar celui disponibil pe supercar-ul Ford GT - ajutându-i pe şoferi să scoată maxim din fiecare experienţă în spatele volanului. Configuraţia ceasurilor digitale de bord se va schimba automat în funcţie de modul selectat şi poate fi programată de şofer să afişeze o gamă largă de cadrane colorate într-una dintre cele 7 nuanţe disponibile. Şoferii exemplarelor Mustang echipate cu display-ul digital de 12 inci vor avea ocazia de a vedea o premieră în industrie: o animaţie inspirată din jocurile video care se activează în momentul activării sistemului Electric Line Lock.

Noul Mustang oferă, de asemenea, sistemul de comunicaţii şi multimedia SYNC 3, care le dă posibilitatea şoferilor de a-şi controla telefoanele inteligente conectate, sistemul audio, navigaţia şi funcţiile climatizării utilizând comenzi vocale conversaţionale sau gesturi precum "pinch" sau "swipe" pe display-ul dcentral de 8 inch. Sistemul este compatibil cu Apple CarPlay ?i Android Auto™.

Livrările noului Ford Mustang către clienţii din Europa vor debuta în 2018.


Mai atrăgător, mai rapid şi mai tehnologizat.  Ford dezvăluie noua versiune europeană a lui Mustang
Mai atrăgător, mai rapid şi mai tehnologizat.  Ford dezvăluie noua versiune europeană a lui Mustang
Mai atrăgător, mai rapid şi mai tehnologizat.  Ford dezvăluie noua versiune europeană a lui Mustang
Mai atrăgător, mai rapid şi mai tehnologizat.  Ford dezvăluie noua versiune europeană a lui Mustang

dle templates freefilm online


Tag-uri: auto

Categoria: Auto

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama