www.AutoPieseonline24.ro





Salonul Auto de la Frankfurt 2017: Noul EcoSport - mai capabil şi mai confortabil

Autor: mihaela.ursan din 13 septembrie 2017, Vizualizari: 407

Salonul Auto de la Frankfurt 2017: Noul EcoSport - mai capabil şi mai confortabilNoul SUV subcompact Ford EcoSport oferă un nivel ridicat al versatilităţii şi capabilităţi superioare, design rafinat şi tehnologii sofisticate.


Ford a vândut 150.000 de exemplare EcoSport în Europa din 2014, anul introducerii modelului în regiune.

Noul Ford EcoSport va oferi în premieră sistemul de tracţiune integrală Intelligent All Wheel Drive, care îmbunătăţeşte tracţiunea şi aderenţa pe şosea şi în afara acesteia. Sistemul poate fi combinat cu avansatul motor diesel EcoBlue de 1,5 litri care dezvoltă până la 125 CP şi un nivel optimizat al emisiilor. Multipremiatul motor 1.0 EcoBoost pe benzină va fi oferit la rândul său în trei versiuni de putere, cea mai ridicată fiind cea de 140 CP.

Noul Ford EcoSport oferă un design exterior îndrăzneţ şi dinamic, propriu SUV-urilor Ford, reflectând liniile lui Kuga şi ale lui Edge şi plusând cu 12 nuanţe exterioare de caroserie îndrăzneţe. Noul EcoSport este disponibil în mai multe opţiuni de personalizare - inclusiv nuanţe contrastante pentru plafon care se extind pe stâlpii parbrizului, pe zona superioară a ramelor portierelor, pe eleronul spate şi pe oglinzile laterale. Interiorul nou şi superior calitativ este construit în jurul şoferului şi le oferă pasagerilor o experienţă superioară cu ajutorul ecranului tactil "plutitor" de 8 inci. SUV-ul Ford este disponibil de asemenea în premieră într-o versiune sportivă EcoSport ST-Line inspirată estetic de gama de modele Ford Performance.

Lista de tehnologii sofisticate include conectivitate SYNC, Cruise Control cu Limitator de viteză ajustabil şi o cameră de marşarier care oferă mai multă încredere la manevrele cu spatele. Farurile automate şi ştergătoarele de parbriz cu senzori de ploaie sunt de asemenea disponibile într-un pachet tehnologic care conţine, de asemenea, Sistemul de avertizare Blind Spot Information System (BLIS), care poate să-l notifice pe şofer în legătură cu alte vehicule care se apropie în unghiul mort, dar şi un instrumentar digital de 4.2 inch, oglinzi laterale încălzite şi rabatabile, conectivitate SYNC 3 şi un sistem audio premium B&O PLAY special calibrat pentru EcoSport.

"Am îmbunătăţit calitatea, tehnologia şi versatilitatea noului Ford EcoSport pentru a le oferi clienţilor încrederea şi controlul pe care le doresc clienţii SUV-urilor subcompacte", spune Gary Boes, director global al gamei de vehicule de segment B în cadrul Ford Motor Company. "Şoferii se vor simţi mai confortabil şi mai siguri pe ei atunci când se află la volan", asigură acesta.


dle templates freefilm online


Tag-uri: Ecosport Ford

Categoria: Auto

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama