Incidente la Opera Naţională Română din Cluj. Cinci extremişti evacuaţi cu forţa din sala de concerte

Autor: Claudiu.Padurean din 1 octombrie 2017, Vizualizari: 3 422

Incidente la Opera Naţională Română din Cluj. Cinci extremişti evacuaţi cu forţa din sala de concerteCinci persoane au fost scoase cu forţa de mascaţi din incinta Operei Naţionale Române din Cluj, după ce au întrerupt spectacolul The Armed Man - O misă pentru pace. Ei au provocat scandal în timp ce pe scenă a fost intonată chemarea la rugăciune a credincioşilor musulmani, fragment muzical inclus de compozitorul Karl Jenkins în creaţia sa. Cele cinci persoane, adică patru bărbaţi şi o femeie, au început să cânte în acel moment ”Deşteaptă-te, române!” şi să strige că ”Pe pământ românesc nu se va construi niciodată vreo moschee”.


Ei s-au declarat revoltaţi că într-o instituţie de cultură este intonată o rugăciune care este rostită şi de teroriştii musulmani. Cele cinci persoane au fost evacuate din sala de concerte şi amendate cu sume cuprinse între 500 şi 700 de lei, iar una dintre aceste persoane a primit, în plus, o amendă suplimentară pentru cuvinte jignitoare. Printre cei amendaţi se numără extremişti de dreapta precum liderul formaţiunii legionare Noua Dreaptă, Călin Goia, sau fostul sportiv Călin Mărincuş. Piesa muzicală care a fost pusă în scenă îi aparţine compozitorului galez Karl Jenkins şi este un protest contra războiului şi a violenţei. Directorul Operei Naţionale Române din Cluj, Florin Estefan, a invitat pentru această reprezentaţie un cor din Cardiff, precum şi un reprezentant al Muftiatului din Bucureşti, care a lansat chemarea la rugăciune. În Cluj, comunitatea musulmană numără sute de persoane şi dispune de o moschee în zona campusului universitar Haşdeu.

dle templates freefilm online
Sursa: RomaniaLibera.ro

Categoria: Eveniment

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama