Clujul se pregăteşte pentru Bienala Internaţională de Ceramică

Autor: Claudiu.Padurean din 5 octombrie 2017, Vizualizari: 697

Clujul se pregăteşte pentru Bienala Internaţională de CeramicăClujul este gazda unuia dintre cele mai importane evenimente artistice: Bienala Internaţională de Ceramică. O parte dintre operele de artă vor putea fi admirate şi în Bistriţa, precum şi în Bucureşti.


Bienala Internaţională de Ceramică din Cluj va oferi publicului clujean, din 12 octombrie, o suită largă de manifestări. Amatorii de artă vor avea ocazia să admire adevărate capodopere. Bienala de ceramică va include şi trei expoziţii care vor avea loc în această lună în Bistriţa, inclusiv o retrospectivă a celor două bienale precedente. În luna decembrie, lucrările care vor fi premiate la Cluj vor fi expuse şi la Bucureşti, spune unul dintre organizatori, conferenţiarul universitar Marius Georgescu de la Universitatea de Artă şi Design.

 

Ediţia din acest an a Bienalei are o largă participare internaţională, mai spune Marius Georgescu. ”Vor fi expuse lucrări realizate de 120 de artişti din 37 de ţări. 40 dintre aceşti artişti vor fi prezenţi la Cluj”, a spus Marius Georgescu.

 

Evenimentul din acest an va aduce la Cluj, pe lângă expoziţiile şi evenimentele colective, şi 10 expoziţii individuale ale unor artişti ceramişti preţuiţi. La capitolul evenimente inedite, va exista o expoziţie de ceramică şi sticlă în subsolul Muzeului de Artă din Cluj, dar şi o expoziţie care îmbină ceramica cu noile media.

dle templates freefilm online


Categoria: Cultura

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama