Spectacol de comedie cu Horaţiu Mălăele şi proiecţie de film, pe 17 noiembrie, la Cinema Florin Piersic

Autor: bianca.padurean din 23 octombrie 2017, Vizualizari: 1 752

Spectacol de comedie cu Horaţiu Mălăele şi proiecţie de film,  pe 17 noiembrie, la Cinema Florin PiersicHoraţiu Mălăele, maestrul ironiei şi al hazului ascuţit îi invită pe iubitorii spectacolelor de comedie la maratonul rezistenţei la umor, în cel mai nou spectacol, intitulat ”Ediţie Specială”.  Evenimentul va fi pus în scenă, vineri, 17 noiembrie, la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca, de la ora 19:30.


Horaţiu Mălăele va fi secondat pe scenă de fiul său, Bogdan Mălăele, şi de muzicianul Radu Captari. Spectacolul are o dinamică deosebită, Mălăele tatăl şi fiul având momente spumoase de dialog actoricesc, sau monologuri ce vor face publicul spectator să treacă prin stări afective intense, pornind de la vibraţia emoţională şi fulminând, în mod evident, cu râsul în hohote. La baza spectacolului ”Ediţie Specială” se află texte actuale sau mesaje puternice, pigmentate cu momente umoristice rafinate, culese din cele mai bune reprezentaţii ale actorului, dar şi cu melodii speciale interpretate de îndrăgitul artist Radu Captari.

 

Horaţiu Mălăele, este un artist complet, care de-a lungul carierei sale artistice a adunat zeci de roluri importante în piese de teatru şi filme, a semnat acte regizorale de calibru şi este autorul a numeroase caricaturi, picturi sau cărţi însemnate. 

 

Spectatorii clujeni care vor alege să petreacă un început de week-end în compania protagoniştilor spectacolului ”Ediţie Specială”, la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca, vor beneficia de vizionarea filmului ”Funeralii Fericite”, în mod gratuit. Pelicula este o tragi-comedie excepţională ce îl aduce pe Horaţiu Mălăele atât în ipostaza de actor, cât şi în cea de regizor, şi ilustrează o lume populată de personaje ciudate în care comedia neagră îmbină satira socială cu drama psihologică, pe muzica marelui compozitor Vladimir Cosma.

 

Biletele pentru spectacolul programat vineri, 17 noiembrie, pot fi achiziţionate de la casa de bilete a sălii de spectacol sau online de pe www.eventim.ro, www.bilet.ro, www.blt.ro, www.iabilet.ro şi www.ticketnet.ro.

dle templates freefilm online


Categoria: Life Style

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama