Pachetul legilor justiţiei a ajuns în Parlament. Ce conţine documentul?

Autor: Claudiu.Padurean din 1 noiembrie 2017, Vizualizari: 599

Pachetul legilor justiţiei a ajuns în Parlament. Ce conţine documentul?Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că i-a cerut lui Florin Iordache să ţină cont de părerea sa în legătură cu procedura de numire a procurorilor şefi, potrivit RFI România.


Liviu Dragnea şi-ar dori să fie menţinută actuala procedură, care prevede că procurorii şefi sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul CSM.

 

“Am înţeles că membrii comisiei speciale au redactat împreună un proiect comun şi încep dezbaterile în acea comisie pe acel proiect de lege. Eu i-am spus domnului Iordache să ţină totuşi cont de poziţiile mele publice în legătură cu procedura de numire a procurorilor şefi. L-am rugat să încerce să ţină cont de poziţia mea public, pentru că nu au apărut până acum pentru mine argumente serioase ca să se schimbe actuala procedură”, spune Liviu Dragnea.

 

În privinţa Inspecţiei Judiciare, preşedintele PSD declară că aceasta ar trebui să fie o instituţie autonomă: “Nu cred că este bine să treacă în subordinea Ministerului Justiţiei. Se pare că nici actuala formă nu este cea mai bună, cred că trebuie să să gândească un sistem, un mecanism, o structură, o instituţionalizare care să facă din Inspecţia Judiciară o instituţie autonomă. Cred că asta îşi doreşte toată lumea”.

 

Preşedintele comisiei speciale asupra justiţiei, Florin Iordache, a prezentat pachetul de legi în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Acolo s-a decis intrarea în procedură de urgenţă a acestor proiecte de lege. În următoarele 45 de zile, comisiile şi plenul ar trebui să parcurgă toată procedura pentru a avea adoptate aceste proiecte de lege, potrivit stiri.tvr.ro.

 

Preşedintele comisiei parlamentare speciale pe legile justiţiei, Florin Iordache (PSD), declară că proiectul de modificare a legii răspunderii magistraţilor prevede definiri mai clare a ceea ce înseamnă reaua credinţă şi grava neglijenţă, cât şi termenul de prescripţie, potrivit News.ro.

 

"Termenul de prescripţie noi l-am stabilit la un an de când a fost plătită paguba de către stat, pentru că aşa cum era actuala prevedere, un an de la faptă, practic în toate cazurile nu exista nici o posibilitate de a te întoarce împotriva celui care într-un fel sau altul prin rea credinţă sau gravă neglijenţă la o anumită hotărâre. Vorbesc de răspunderea magistraţilor", spune Florin Iordache.

 

Social-democratul mai precizează că în privinţa legii 304 din 2004 privind organizarea judiciară, modificările vizează timpul în care un judecător este obligat sa redacteze motivarea unei sentinţe: "Am spus că sunt 30 de zile, dar nu mai mult de 90, astfel încât numai în cazuri excepţionale să existe întotdeauna posibilitatea ca cel care sau pe care îl vizează motivarea unei hotărâri să poate merge mai departe, fie că merge la o instanţă internaţională, fie că merge la o instanţă românească”.

 

Florin Iordache declară că s-a făcut şi o a doua modificare la legea 304, care vizează înfiinţarea în cadrul Parchetului General a unei direcţii speciale de investigare a infracţiuniulor pe care le-au făcut magistraţii: ”Va fi în subordinea procurorului general. Deci la Parchet am spus ca direcţie specială, şeful acestei direcţii având rangul de procuror general adjunct în cadrul Parchetului General”.

dle templates freefilm online


Categoria: Eveniment

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama