De ce Ziua Unirii este şi prilej de tristeţe pentru greco-catolici

Autor: Claudiu.Padurean din 2 decembrie 2017, Vizualizari: 852

De ce Ziua Unirii este şi prilej de tristeţe pentru greco-catoliciSărbătorirea celor 99 de ani la Cluj are legătură cu una dintre cele mai importante personalităţi din istoria României: Iuliu Hossu.


În 1 Decembrie 1918, tânărul episcop greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, a fost cel care a vestit mulţimii adunate la Alba Iulia hotărârea Unirii Transilvaniei cu Regatul României. Iuliu Hossu fusese ales să fie vestitorul Unirii deoarece soldaţii îl iubeau din perioada în care era preot militar. Mai mult, în calitate de episcop greco-catolic, refuzase, spre deosebire de ierarhia ortodoxă română din Transilvania, oferta autorităţilor austro-ungare de a lua parte la campania de defăimare a Armate Regale Române şi a Regelui Ferdinand I, care luptau pentru pentru eliberarea Transilvaniei. Iuliu Hossu a fost cel care a mutat sediul eparhiei sale de la Gherla la Cluj.

 

În perioada în care Transilvania de Nord a fost ocupată de Ungaria, între 1940 şi 1944, Iuliu Hossu a fost unul dintre cei care au luptat pentru drepturile românilor. Ca semn al nerecunoaşterii smulgerii Transilvaniei din trupul României, Iuliu Hossu a refuzat să facă parte din conferinţa episcopilor catolici din Ungaria, iar când mitropolitul primat al Ungariei a vizitat Clujul ocupat, Iuliu Hossu a plecat demonstrativ din oraş. Acum, însă, unii intelectuali clujeni, orbiţi de ura confesională, pretind că greco-catolicii ar fi colaborat cu horthyştii...

 

De asemenea, Iuliu Hossu a fost unul dintre cei care s-au opus comunizării României, la fel ca întreaga ierarhie greco-catolică. Drept urmare, în 1948, toţi episcopii greco-catolici au fost arestaţi şi duşi de Securitate la vila patriarhului ortodox Justinian Marina, prietenul liderului bolşevic Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acolo, nevrednicul patriarh, pe care Gala Galaction îl numea drept ”un caporal comunist”, a încercat să îşi convingă prizonierii să treacă la Biserica Ortodoxă. Pentru că a eşuat, comuniştii au înscenat, la exact 30 de ani de când Iuliu Hossu vestea Marea Unire, o farsă tragică la Alba Iulia: au interzis Biserica Greco-Catolică şi au proclamat o aşa-zisă reînintregire, adică încorporarea forţată a greco-catolicilor în Biserica Ortodoxă Română. Doar că tentativa comuniştilor a eşuat, iar Iuliu Hossu a primit pentru curajul său cinstea de a fi primul cardinal greco-catolic român. Iar de fiecare 1 Decembrie, Iuliu Hossu este cinstit drept unul dintre părinţii Marii Uniri.

dle templates freefilm online


Categoria: Reportaj

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama