IN MEMORIAM: Regele, cel mai puternic om

Autor: invitati din 5 decembrie 2017, Vizualizari: 364

IN MEMORIAM: Regele, cel mai puternic omRedacţia Cluj Today republică un text dedicat Majestăţii Sale Regelui Mihai I, scris în urmă cu mai mult de cinci ani, la 1 februarie 2012, de ASR Principele Radu al României

Regele Mihai, ajuns in cel de-al 91-lea an al vietii, incepe agenda externa a Familiei Regale din 2012 cu o vizita oficiala la Ordinul Suveran de Malta. Totodata, dupa douazeci si doi de ani de ambiguitati, viata publica romaneasca pare sa fie la unison in convingerea ca nu exista alt om de Stat roman in afara de Rege si ca Majestatea Sa este cel mai mare conational in viata. Cum s-a ajuns aici?


Cred ca anii de dupa 2000, in care Casa Regala a avut o adresa pe harta romaneasca postdecembrista, dau singuri raspunsul la intrebarea ce fel de rol poate avea Casa Regala in viitor.
?Familia Regala reprezinta o anume parte a identitatii nationale si a institutiilor Romaniei moderne, pe care instrumentele noii democratii nu au cum sa o reprezinte. Noi am trecut in ultimii saptezeci de ani printr-o multime de experiente in viata politica si institutionala, diverse improvizatii constitutionale si, din pacate, anumite concluzii le-am tras mai tarziu sau nu le-am tras inca. Toate acestea nu s-au intamplat “din vina” Romaniei, ci pentru ca omenirea a experimentat, in secolul XX, mutatii fara precedent. Trecerea de la capitalism la comunism a fost o experienta epuizanta, pe care contemporanii ei nu au anticipat-o si au inteles-o unii greu, altii deloc. Sistemul dictaturii comuniste a fost instalat in anul 1917 in Uniunea Sovietica si a fost incheiat tot de Uniunea Sovietica, in anul 1989. In toate tarile comuniste din Europa, trecerea, apoi, de la comunism la capitalism a fost si ea o experienta fara precedent, buimacitoare, din care unii dintre noi n-au iesit inca sufleteste, mental si, uneori, institutional.
?Dar pentru a intelege cat mai cuprinzator posibil tragedia petrecuta la 30 decembrie 1947, este bine sa vorbim cu franchete si simt de raspundere despre toate aspectele pe care ea le-a implicat. Plecarea Regelui Mihai din Romania a avut trei consecinte, dar noi vorbim sau ne preocupam numai de doua dintre ele. Prima a fost trecerea la forma republicana de guvernamant, a doua a fost trecerea la dictatura comunista. Despre aceste consecinte istorice s-a vorbit mult si, uneori, in cunostinta de cauza. Dar a treia consecinta, cea grava si mai greu de reparat, a fost inlocuirea Statului roman reprezentat de Mihai I, printr-o grup de oameni care raspundeau comenzilor unor alte interese decat cele nationale. Aceasta fractura la nivelul statalitatii nu a facut decat sa se adanceasca, din 1948 pina in 1989. In numele Statului s-au facut o serie de crime si de ilegalitati, de gesturi in aspra contradictie cu democratia, iar oamenii au inceput sa perceapa Statul ca pe o sursa a raului, a fricii, a umilintei. Democratia a venit in 1989, dar statalitatea, ca suma de valori, ca virtute la care natiunea se indreapta cu speranta, confort identitar si afectiune, s-a deteriorat inca mai mult. Aceasta fiindca oamenii care serveau institutiile, performand democratic, au naucit si mai mult establishment-ul si rigoarea lui, prin diletantism, uneori prin rea, alteori prin buna-vointa. In tot acest timp, preocupat de ranile politice si economice lasate de dictatura comunista, societatea romaneasca, chiar la nivelul elitelor ei, a fost putin preocupata de valoarea numita leadership statal, de categoria aceasta a carmuirii.
?S-a rezolvat trecerea de la dictatura la democratie, prin aparitia mai multor partide politice, libertatea a venit ceva mai tarziu, mentalitatea s-a schimbat in bine, incet-incet.
?Din pacate, de cate ori se vorbea despre anul 1947, subiectul care infierbanta mintile era disputa monarhie – republica. Regele Mihai insa, prin functia sa istorica si statala, nu putea sa nu vada, mai inainte de toate, fractura institutiei pe care o incarna, si doar mai pe urma forma de guvernamant pe care aceasta institutie o imbraca.
?Revenirea Familiei Regale la Bucuresti in anul 2001 nu a legitimat republica, ci a deschis calea catre reconstructia statala a Romaniei. Este o cale lunga, care cere patriotism, rabdare, generozitate si viziune. Ea are nevoie sa fie parcursa alaturi de oamenii politici, cu toate limitarile lor si cu toate incompatibilitatile lor. Dar are nevoie sa fie parcursa si cu elita romaneasca, pe care nimeni nu o poate astazi obliga la altruism sau simt al datoriei.
?Daca Republica asigura Romaniei democratie si libertate in mod corect, daca ea repara tara institutional, daca ii asigura o Lege fundamentala respectabila si o viata publica sub semnul legii, Casa Regala este gata sa conlucreze, pentru scopuri atat de nobile. Aceasta nu va schimba insa niciodata atasamentul Casei Regale fata de forma de guvernamant monarhica, pe care o incarneaza. ?i nici convingerea ca Legea fundamentala romana din anul 1923 este cea mai buna din cate a avut tara noastra vreodata (cu limitarile ei, desigur, datorate realitatilor acelor vremi).
?La 3 ianuarie 1948, cand Regele a plecat, ultimul bastion al democratiei a disparut, in Europa de sud-est. Din 1948 pana in 1989, Regele a reprezentat singurul petec din Romania institutionala ramas liber. Aceasta parte a Statului legitim a trait in tarile libere si s-a opus, atat cat a putut sistemului inoculat fortat in Romania. Dar el nu s-a opus doar formei de guvernamant ori dictaturii comuniste ci, mai ales, fundamentalului rau facut Romaniei, transplantul ilegal de Stat.
?In anii razboiului rece, diaspora romaneasca a existat si a facut multe pentru a se opune dictaturii ceausiste. Erau sute de romani in afara tarii care visau, ca si Regele, la o Romanie democratica, libera si prospera. Unii dintre ei voiau monarhie, nu republica. Dar Regele, desi aflat in mijlocul lor, reprezenta prin el insusi o institutie care pastra vie flacara principiilor statale, dincolo de forme de guvernamant si circumstante politice. De aceea nu a fost primit in tara pana in anul1997, de aceea unii dintre oamenii politici democrati nu au vrut sa-l intalneasca si stau, chiar si azi, pititi in spatele pretextelor de tot felul. Ce anume l-a tinut pe Rege la atata distanta geografica si politica de tara-mama nu a fost faptul ca romanii erau in majoritate republicani, ci fiindca tara nu avea puterea de a se intoarce la  coerenta institutionala si statala.
?De la bun inceput, din decembrie 1989, si pana astazi, Regele a sustinut o serie de principii greu de acceptat de catre cei care i-au blocat trecerea spre Curtea de Arges, pe sosea, in anul 1990. Deceniul al zecelea al ultimului secol a fost unul ambiguu. Nu din punct de vedere politic, fiindca democratia s-a dezvoltat, incet-incet, in acei ani, desi economia si libertatile au stagnat. Ambiguitatea nu venea din lipsa vointei politice, ci din inconsisteta statala si institutionala a Romaniei. In anul 2000 a inceput partea a treia a povestii romanesti postbelice, care este si cea mai interesanta dintre toate si mai bogata in evenimente.
?Desigur, astazi Regele nu mai este oprit cu masini de-a curmezisul soselei. El continua sa fie descurajat sau sacait mult mai subtil, “chirurgical”, nevazut, conform cu instrumentele epocii electronice. Dar, exact ca in perioada razboiului rece, ori in primul deceniu a postcomunismului, ostilitatea fata de Casa Regala nu vine astazi din anti-monarhism, ci din impotrivirea ca Romania sa se schimbe sistemic, statal, in bine.
?Este adevarat ca popularitatea si simpatia fata de Rege si familia sa au crescut foarte mult. Oamenii cunosc si inteleg mult mai multe decat acum douazeci si doi de ani. Tinerii sunt informati, conectati si simt nevoia de repere identitare si statale. Ei au simpatie fata de curajul si statura morala a Regelui, ca si fata de abnegatia si modestia fermecatoare a Principesei Mostenitoare. Milioane de romani din Europa si America, tineri si competenti, inteleg mai bine, mai profund, importanta de a trai intr-o tara mandra, demna si respectata. In plus, candidatura mea la Presedintia Romaniei in anul 2009 a deschis calea principiilor regale catre o parte mare a societatii romanesti, aducandu-ne o notorietate de peste 90%.
?Palatul Elisabeta, locul in care ne aflam de aproape unsprezece ani incoace, este dat spre folosinta Regelui si a familiei sale printr-o lege votata de Parlamentul Romaniei pentru fostii sefi de Stat. Pozitia noastra a fost institutionalizata, in sensul ca Majestatea Sa a beneficiat de o anumita sustinere din partea Statului (la vizitele NATO din 1997 si 2002, la alte vizite pentru Uniunea Europeana, din 2002 incoace, la actiunile sale interne, ca fost sef de Stat), iar eu am avut sase ani mandatului de Reprezentant Special a trei Guverne succesive, pentru sustinerea intereselor romanesti. Din momentul in care Familia a sustinut dinauntrul sistemului cauza tarii, un pas inainte a fost facut pe calea consolidarii prezentului romanesc. Nu a fost, insa, un pas spre monarhie, asa cum s-a considerat uneori, nici un pact cu partidele politice la putere, ci un pas inainte pe calea regasirii acelor valori si institutii ale Statului, sfaramate cu sase decenii in urma.
?Familia Regala, chiar fara ca forma de guvernamant sa se fi schimbat, este un argument transatlantic si european. Nu doar un argument istoric, cultural sau diplomatic, ci un argument statal si politic. De aceea a si fost posibil ca Regele sa sustina, continuu, si inainte de 1948 si dupa aceea, si inainte de 1989 si dupa aceea, dar si inainte de 2007 si dupa aceea, aceleasi principii in care credea si care nu erau, dupa parerea sa, respectate sau implementate suficient.
?Regele Mihai, mai in varsta decat NATO si Uniunea Europeana, cel care a reprezentat Regatul Romaniei la Incoronarea Regelui George al VI-lea in 1937, cel care a dat mana cu Truman si cu Churchill, cel care s-a intalnit cu Marshall, care i-a intors spatele lui Hitler, se vede inca si astazi ignorat sau nerespectat, de unii dintre oamenii puterii, de dreapta sau stanga, si de corifei ai societatii civile. Motivul nu sta, desigur, in respingerea monarhiei ca forma de guvernamant, ci in aparteneta liderilor nostri contemporani la un trecut recent care nu le da voie (nici mental, nici sufleteste si nici “organizatoric”) sa treaca dincolo de complexul de chiriasi ai Istoriei.
?Regele a fost puternic inca de la nastere, dar de fiecare data altfel, in functie de varsta. Copil, a fost puternic pentru ca in el se inmanuncheau sperantele natiunii, nazuintele tuturor generatiilor care coexistau la acel moment. Dupa 1927, el a fost puternic pentru ca, timp de trei ani, acest copil a salvat, de fapt, Statul si institutiile natiunii. Din 1930 pana in 1940, cand tatal lui a revenit in tara, a fost puternic pentru ca a reincarnat speranta oamenilor si s-a constituit ca alternativa democratica la un deceniu ce o luase razna. Intre 1940-1947, el si mama lui, Elena, au fost singurii care s-au opus dictaturilor succesive, intai cea de dreapta, apoi cea de stanga. Dupa 1947, a fost puternic pentru ca a reprezentat simbolul a trei virtuti: statalitatea sfaramata, la care nu se gandea nimeni, Coroana si democratia (jumatate de continent era sub dictatura). Dupa 1989, n-a mai reprezentat Regele simbolul democratiei, fiindca ea venise fara el, cu o serie de oameni cu merite incontestabile, de curaj si principiali, dar care nu voiau sa imparta cu Regele noua democratie.
?Din acel moment, Regele nu a mai reprezentat decat Coroana si principiile adevarate ale Statului, lucru care a devenit cu timpul suparator pentru oamenii puterii. Coroana, fiindca tara era republica, principiile Statului, fiindca aproape toti cei cu putere acceptau greu ca bratul fracturat fusese pus stramb in ghips.
?Valorile pe care Regele le sustine nu trebuiesc luate doar drept valori morale si istorice, pentru ca aceasta este exact apa calduta in care se scalda cei care considera Casa Regala o piesa de muzeu, venerabila si irelevanta. Daca il asezam pe Rege undeva in istorie si il punem si pe perete, ca pe o icoana, dormim institutional perfect de bine, fiindca el nu ne mai deranjeaza. Mihai cel bun si bland ne zambeste tuturor, de pe perete, si ne lasa in continuare sa facem ce vrem noi. Pozitia Regelui nu este aceasta. El nu este preot, el nu este tata, nu e invatatorul din sat, nu este batranul ce ne invata pilde. El reprezinta mai mult decat atat. Cand Regele cere oamenilor cu putere din Romania sa fie generosi, in aceeasi masura in care sunt democrati, ca trebuie sa fie responsabili in aceeasi masura in care sunt liberi, el vorbeste ca lider statal. El se refera la instrumente de construit dezvoltare si stabilitate in tara, nu da lectii de comportament. Principii precum generozitatea, puterea exemplului personal, loialitatea fata de tara, spiritul de raspundere, rolul de model, acestea sunt pietre ale temeliei geopolitice romanesti.
?Aceasta face forta lui Mihai I de astazi, cel care a trecut de 90 de ani, in Romania lipsita de etica institutionala. El este cel mai puternic dintre noi toti.
?Regele, in concertul democratic de astazi, este unul dintre putinii care are posibilitatea sa vorbeasca despre defectul democratiei de a politiza excesiv. Mass-media impreuna cu clasa politica dau aproape peste tot, in lumea libera, impresia falsa ca viata noastra s-ar alcatui din politica, in marea ei majoritate. Nu este adevarat deloc. Omul, cetateanul democratiilor lumii, are o viata plina de alte semnificatii si preocupari decat politica. El nazuieste, iubeste, mananca, are nevoie de soare, de prieteni, de muzica sau de sport.
?Consecinta acestei exagerari este ca oamenii politici se bucura din ce in ce mai putin de increderea oamenilor. Prezenti in mod obsesiv in mediile de comunicare, ei ajung sa fie reflectati ca avand in viata noastra o pondere mult mai mare decat sunt in realitate capabili. Liderii de alta esenta, precum parintii, profesorul, episcopul, academicianul, ganditorul, militarul, regele si asa mai departe, nu au loc in aceasta reflectare democratica ingusta. Aceasta nu schimba insa nevoia omului de o diversitate de modele si de pilde.
?In anii din urma, un ziarist de la The New York Times, unul dintre cele mai influente ziare ale lumii, a venit sa ceara un interviu Regelui Mihai. De ce a venit la Rege si nu s-a dus la oamenii politici cu “adevarata” putere in Romania? Pentru ca el reprezinta acea parte de putere care nu ajunge sa se mai vada in lumea democratica, dar care exista.
?Puterea Regelui este nu numai mare, dar este si de o esenta destul de rara. Travaliul lui istoric nu s-a incheiat. Desi intinsa pe mai bine de noua decenii si plina de deznadejde, povestea sa este una frumoasa, fiindca nu are doar durata, ci si sens pentru viitor.

dle templates freefilm online


Categoria: Opinii

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama