Concert de Crăciun cu Emeric Imre în Flying Circus

Autor: invitati din 5 decembrie 2017, Vizualizari: 519

eveniment recomandat de DISPERSIE#Răspândim Idei

 

Iubitori ai muzicii folk, prieteni ai muntelui,

 

Vă aşteptăm să ne bucurăm de un concert de excepţie, marca Emeric Imre @Flying Circus, Cluj.

Marţi, 19 Decembrie, de la ora 20,00, ne reîntâlnim cu melodiile devenite tradiţie, precum Nebun de Alb, Buna Variantă Rea, Condamnare.


 

 

Preţ bilet: 15 RON (achizitionarea se face în ziua evenimentului, la intrare).  Să fie folk!

 

Despre Emeric Imre:

 

Născut în 30 ianuarie 1965, Cluj, regiunea Cluj, Emeric Imre  este un chitarist, muzician, interpret şi compozitor român.

Anul 1983 a fost cel mai frumos an din viaţa artistului. Începuse să guste războiul frumos dintre “scenă şi public”. Primul mare spectacol oficial al „găştii de nebuni” a avut loc pe scena Casei de Cultura a Studenţilor (CCS) din Cluj-Napoca. Se cânta folk, se făcea pantomimă, umor şi poezie. Din repertoriul „găştii nebune” făceau parte piese proprii şi ale celor de la Cenaclul Flacăra, căci „folkul era rege atunci în România”. Pe lângă Casa Armatei, repetiţiile mai erau găzduite de Casa Municipală de Cultură sau Casa Tineretului. Dintre coordonatorii grupului au făcut parte Emilia Ivanov,Traian Bradea,Mircea Olaru-Zainescu şi Cornel Udrea. În 1984, a debutat la Cenaclul Flacăra, împreună cu Iosif Szabo (Kidd ) ,Ghita Cucui şi Liviu Robu cu care formau grupul Notorius. Euforia scenei a fost curmată însă de chemarea „în armată”. A fost militar la o unitate din Timişoara, în orchestra căreia a cântat la vioară şi chitară. La terminarea stagiului militar, Cenaclul Flacăra s-a desfiinţat. Evenimentele din ’89 reprezintă pentru el un moment mişelesc despre care ii este şi acum lehamite sa vorbească. Consideră că anii care au urmat „au adus mult mai multă libertate, dar şi mult surogat”. în 1992 si-a reluat activitatea alături de Cenaclul Flacăra, cu turnee şi concerte în întreaga tară. Cenaclul lui Adrian Păunescu si-a încetat activitatea prin anul 2000. Emeric Imre a luptat, însă, mai departe pentru promovarea folkului. Pe lângă participarea la manifestări precum festivalul Folk You, la a cărui iniţiere susţine că a avut o contribuţie însemnată, timp de un an, organizează în fiecare joi, în localul clujean Pub Zone, seri de folk. În spaţiul puţin fastuos, dar primitor, de aici, au cântat de atunci „nume sonore din breaslă”: Dinu Olăraşu, Adrian Ivaniţchi, Tatiana Stepa, Florin Chilian, Vali Moldovan, Octavian Bud, Emilian Onciu, grupul Orizont 77 (format din Magda Puskas, Vali Moldovan şi Ghiţă Danciu), Vasile Mardare, Dan Vana sau Hans Knall. Au mai participat la spectacolele de joi şi invitaţi locali, precum câţiva din cenaclul „Altfel”, Florin Toloargă, Gabi Forfotă, Ramona Ocnean, Ioan Onişor, Sandra Ladar, Mihaela Todea, Ducu Hotima, un grup care menţine vie mişcarea folk studenţească din Cluj. Totodata începe repetiţiile cu „Emeric &Friends” formata din: Emeric Imre chitară şi voce, Gavrilă Petru chitară solo, Hollondus J. Zoltan chitară bass, Sebastian Lazar percuţie şi Marius Roje clape.

În 2006 lansează albumul „Nebun de alb”, înregistrat împreuna cu Jimi El Laco (vioară şi chitară), Roje (clape) şi Sebi Lazăr (percuţie) în studioul primului. La acest album Daniel Prigoană participă în calitate de iniţiator si sponsor fara de care acest vis nu ajungea in real. Coperta si imaginile acestui album Bogdana Andras. 

Împreuna cu doi asociaţi, Marius şi Relu, reuşeşte să pună la punct o oază de întâmplări reale şi melodioase în cadrul clubului „Autograf”. Fondează o trupă care se cheamă “Emeric & Friends şi Prietenii” a cărei componenţă este: Emeric Imre – chitara acustica şi voce,Adelina Bolot- voce, Razvan Krivach voce şi chitară electrică, , Sorin Zamfir percuţie şi Gabi Ghita clape. Ulterior, trupa îşi ia numele de Emeric Set.

În anul 2012 lansează albumul Târziu. Albumul Târziu. Este nominalizat pentru premiul pentru „Cel mai bun album folk al anului 2012”, piesa „Condamnare la toamnă” premiul pentru „Cea mai bună piesă”, iar Emeric Imre titlul de „Cel mai bun artist folk”.

În 2014 lansează albumul de iarnă intitulat Iarna mea cu ochii mari. La realizarea acestui album au contribuit printre alţii Jimi El Laco (Nightlosers), Dorel Vişan, Dumitru Fărcaş, Cornel Udrea, Hollondus J.Zoltanau, Magda Puskas.

Încet-încet, Emeric Imre devine unul din cei mai populari artişti ai muzicii folk, susţinând un număr impresionant de concerte în toată ţară.

Emeric a compus peste 260 de lucrări în stil folk. Printre acestea se numără:

  • Nebun de alb pe versurile poetului Adrian Păunescu (2006)
  • Bună varianta rea pe versurile poetului Adrian Păunescu
  • Oraţie de nuntă pe versurile poetului Adrian Păunescu
  • Noapte de unul singur pe versurile poetului Adrian Păunescu
  • Juramânt pe versurile poetului Adrian Păunescu
  • Condamnarea la toamnă pe versurile poetului Adrian Păunescu
  • Cantec pentru Aurora pe versuri de Emeric Imre
  • Respirarea aerului de sub aripa pe versuri de Nichita Stanescu
  • Sinuciderea lui Don Juan pe versuri de Ion Minulescu
  • Scrisoare suparata pe versuri de Viorel Garbaciu
  • Cantec de final pe versuri de Dorin Tudoran
  • Povestea cavalerului cu brici pe versuri de Emil Brumaru
    si multe altele pe versuri proprii.

Sursă biografică: Wikipedia

dle templates freefilm online


Categoria: Life Style

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama