Parchetul General recunoaşte că Revoluţia din 1989 a fost confiscată printr-o lovitură de stat

Autor: Claudiu.Padurean din 19 decembrie 2017, Vizualizari: 804

Parchetul General recunoaşte că Revoluţia din 1989 a fost confiscată printr-o lovitură de statDezinformări, psihoză teroristă, trei încercări de lichidare a cuplului Ceauşescu înainte de execuţie - astfel descrie Parchetul General noile probe, prezentate luni, din Dosarul Revoluţiei, după cum relatează RFI România.


Parchetul General a prezentat, luni, probele noi descoperite în Dosarul Revoluţiei din 1989. Procurorii au clarificat succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locul unde s-a aflat cuplul Ceauşescu din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

 

“Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu. Astfel, până la execuţia celor doi, survenită la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora”, afirmă Parchetul General.

 

Au fost administrate în mod eficient probe pentru stabilirea împrejurărilor şi acţiunilor concrete care au avut drept rezultat distrugerea unor bunuri de patrimoniu situate în perimetrul Pieţei Palatului (Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Regal). Procurorii au depus diligenţe pentru edificarea privind conduita impusă de regulamentele militare pentru forţele de blindate aflate în mediul urban şi au avut în vedere pentru comparaţie situaţii similare petrecute în alte ţări, soldate de asemenea cu distrugerea unor bunuri de patrimoniu.

 

“Au fost stabilite, prin probe, evenimentele care au avut drept consecinţă moartea şi rănirea unor persoane în diverse localităţi aflate pe întregul teritoriu al ţării. Au fost clarificate circumstanţele şi împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgenţă a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, judecarea propriu-zisă, motivaţiile reale care au stat la baza acestei acţiuni şi, mai apoi, executarea soţilor Ceauşescu. Nu în ultimul rând, este important de precizat faptul că, după anul 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluţia, au fost distruse sau alterate, ceea ce face dificilă stabilirea, cu claritate, a unui raport de cauzalitate între anumite conduite, acţiuni sau inacţiuni şi consecinţele deosebit de grave ale evenimentelor din decembrie 1989”, notează Parchetul.

 

”Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite" în zilele Revoluţiei, mai afirmă procurorii.

 

Până acum, procurorii au constatat în rechizitoriu că au existat "mecanisme ale dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii”. Procurorii spun că au identificat toate persoanele care au făcut parte din comandamentul politico-militar care a preluat puterea la foarte scurt timp după fuga lui Nicolae Ceauşescu. "Referitor la acest aspect a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăţi de drept din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. În această etapă a anchetei, este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare şi acţiunile de legitimare a acesteia pe plan intern şi international", explică Parchetul.De asemenea, a fost realizată edificarea parţială referitoare la "declanşarea şi executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989". "Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite", precizează Parchetul ICCJ.

dle templates freefilm online


Categoria: Eveniment

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama